Progresul calcă apăsat prin Cetate

– după ce în campionatul trecut a bătut cu 6-0 la Cetate, Progresul Năsăud s-a impus din nou pe terenul vicecampioanei, scor 1-2

  Progresul Năsăud a jucat pe terenul din Orhei la fel cum a făcut-o și anul trecut când a umilit Voința: fără complexe, cu multă dezinvoltură și ambiție. Echipa antrenată de Petre Avădanei a profitat din plin de toate gafele echipei lui Florea și Cervenschi, întorcând rezultatul după un gol frumos marcat de Negrea. Eliminarea lui Ploscar din minutul 64, la 1-2, a dezechilibrat total jocul gazdelor, care mai puteau încasa, la ce apărare jenantă au avut în ultimul sfert de oră. Totuși, în prelungiri, Voința Cetate a avut șansa de a scoate un egal, dar Gălușcă, cel care a fost tartor anul trecut în echipamentul Năsăudului, de data aceasta n-a reușit să-și arate mușchii de sub tricoul echipei din Orhei.

Filmul meciului.
Partida a început extrem de tensionată, cu Coșneac primind doar galben după ce i-a aplicat o lovitură în față lui Burduhos. Prima ocazie îi aparține eternului ratangiu Gălușcă, cel care de această dată nu a reușit să preia corect o minge în fața porții lui Contra. În minutul 11, Coste scapă de Ploscar, dar ratează și el deschiderea scorului. Până spre finalul primei părți, gazdele sunt cele care își trec în cont mai multe ocazii, Ploscar, Gălușcă și Negrea aflându-se aproape de gol. În minutul 44, Negrea primește o minge bună de la Coșneac, pătrunde impetuos în careu și trage curat, la colțul lung, fără speranțe pentru Contra: 1-0. Însă nu acesta a fost scorul pauzei, Năsăudul reușind să egaleze în ultimul din cele 5 minute de prelungiri. Astalâș a executat o lovitură liberă din lateral stânga și mingea a țopăit în poarta lui Ilieș, mascat de apărători.
În partea secundă, Năsăudul a marcat repede golul 2, în minutul 50. Coste a fost lansat cu o minge lungă, Ploscar l-a scăpat din nou, Ilieș a ieșit rău din poartă și atacantul năsăudean a marcat dintre cei doi. În minutul 64, același Coste a țâșnit din nou, dar de data aceasta Ploscar l-a faultat în poziție de ultim apărător și a fost eliminat. Fără Ploscar, apărarea celor din Cetate a fost extrem de vulnerabilă, însă Coste și Canceu n-au știut să profite. În minutul 90, Negrea a avut egalarea în vârful ghetei, dar a luftat în 10 metri. În prelungiri, Gălușcă ar fi putut salva meciul pentru echipa lui, dar a tras în portar, ce-i drept dintr-un unghi mort.

Arbitraj.
Liviu Pop și-a făcut din nou norma de cartonașe, arătând 9 avertismente și o eliminare. Marea majoritate au fost arătate pe bună dreptate, deși câteva își puteau schimba culoarea. De pildă, Coșneac putea fi eliminat la faza în care l-a lovit pe Burduhos, sau dacă primea al doilea avertisment la un joc periculos. Însă, pe ansamblu s-a achitat bine de sarcini, ținând cont și că a avut de dus un joc destul de greu.

Atmosferă.
Ca de obicei, atmosfera la meciurile din Cetate e una ideală pentru fotbal. Adică oamenii înțeleg bine fotbalul, își tratează onorabil adversarii și nu pun presiune aiurea pe propriii jucători, chiar dacă aceștia joacă prost. Tribuna, plină ochi la acest meci, l-a tratat „la mișto” pe Tanco, după ce acesta a făcut niște gesturi obscene pentru care ar fi fost linșat în multe alte localități.

Jucătorul meciului.
Coste a fost cel mai bun jucător de pe teren. Atacantul celor din Năsăud a marcat golul victoriei și a produs eliminarea lui Ploscar. De altfel, rar ne-a fost dat să vedem un jucător care să-i pună atâtea probleme unuia dintre primii 3 fundași centrali ai Ligii a 4-a, Ploscar. Vieri, cum e cunoscut Coste în fotbalul județean, are multe dintre calitățile unui atacant de clasă și dacă e pus în valoare face vraiște prin defensive.

 | 260 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On