Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a găsit soluția pentru realizarea pârtiei de schi din Wonderland. Acesta intenționează să acceseze un credit de 40 de milioane de lei, pentru realizarea unor obiective. Din suma totală, 21 de milioane de lei se vor duce la pârtia de schi din Wonderland.
Primarul Crețu a declarat că a renunțat la varianta unui parteneriat public-privat în ceea ce privește Wonderland-ul. “Am renunțat la varianta unui parteneriat public-privat, pentru că ceea ce s-a oferit la un moment dat nu era corespunzător. Am renunțat la acest parteneriat în momentul în care am comandat proiectul tehnic. Cei care au dorit să facă o investiție în această zonă, au dorit să monteze un telescaun cu două locuri, de tipul celui care este la Vatra Dornei. Pentru o pârtie în apropierea municipiului, care este supraaglomerată în special în weekend, a transporta cu aproximație 500-600 persoane pe oră este foarte puțin. Iar varianta pe care am ales-o noi, un telescaun cu patru locuri, cu debreiere, care asigură o viteză mult mai mare și transportul a aproximativ 2000-2500 de urcări pe oră” a declarat primarul Crețu.
Pentru a putea accesa împrumutul, primarul Crețu trebuie să aibă mai întâi acceptul Consiliului Local, care va aproba bugetul pe 2012. “Vom lua împrumutul complet, finanțarea pentru pârtia de schi este prevăzută în acest an. Eu apreciez că vom reuși să obținem acest credit într-o perioadă de circa trei luni. Pentru a putea apela la acest credit trebuie să obținem aprobarea Ministerului de Finanțe. Nu mă aștept la o aprobare de urgență pentru municipiul Bistrița dar un termen foarte rezonabil ar fi trei luni, după care să începem procedurile de atribuire a lucrării, ceea ce poate să dureze 2-3 luni, ceea ce înseamnă că în luna iulie să putem intra cu buldozerele în zona Wonderland”, a mai spus Crețu.
Augustin Danci
Ultimele comentarii