Primăria și Direcția pentru sport au făcut praf și premierile de anul acesta!

Nu mai e o noutate faptul că premierile sportivilor la final de an nu respectă criterii valorice și nici măcar unele de bun simț. De ani de zile Direcția pentru Sport întocmește clasamente aiurea, ușor de contestat și cu ochiul liber de către orice amator. Iar Primăria plătește anual niște premii mai mult sau mai puțin justificate, fără să aibă criterii clare de diferențiere a performanțelor de peste an.

Uite ce s-a întâmplat, de pildă, anul trecut!

La fel a fost și anul acesta, poate chiar mai rău!

Ieri, 34 de sportivi au fost chemați la primărie și au primit câte o diploma. Însă doar 9 dintre ei au primit și bani, între 1800 și 1200 de lei. Cinci dintre cei 9 au fost propuși de Direcția pentru Sport, iar 4 au fost aleși de Primărie.

Se poate presupune că acești 9 sportivi, care au alcătuit o listă separată de ceilalți, sunt cei mai buni sportivi bistrițeni din 2020.

Însă nu e deloc așa. Din respect pentru sportivi, fiindcă toți trudesc și merită apreciați, nu vom comenta această listă. Însă, vă veți da seama la prima citire, că avem dreptate, chiar dacă nu sunteți mari specialiști în domeniu.

Vă dăm doar un exemplu. Niciodată un copil sub 12 ani, care practică disciplina go nu poate fi premiat în fața unei handbaliste de lot național , calificată anul acesta pe locul 5 în Cupa EHF sau a unui gimnast senior (Răzvan Marc) clasat cel mai bine dintre toți românii participanți la europene, înaintea lui Marian Drăgulescu.

Mai mult, chiar și de pe lista a doua, cea a premianților fără bani, lipsesc nume importante de performeri în acest an complicat, cum ar fi Ovidiu Cherecheș (care are cel mai bun rezultat la box de după Revoluție) sau Ana Riti, cu un loc 5 la europenele de taekwondo.

 

Lista sportivilor premiați cu sume între 1800 și 1200 de lei

  • Plaian Tania Maria– antrenor Filipaș Marian- Premiul V – Campionatul European de juniori – tenis de masă
  • Hogiu Petrică– antrenor Drăguș Rodica- Premiul I – Campionatul Balcanic de seniori – schi fond
  • Sîngeorzan Dragoș– antrenor Sângeorzan Radu- Premiul V – Campionatul European de Karate Kyokusin seniori – online
  • Antoneac Adriana– antrenor Sângeorzan Radu- Premiul V – Campionatul European de Karate Kyokusin seniori – online
  • Echipa de handbal fete CS Gloria 2018– antrenor Pașca Horațiu- Premiul V-VIII – Cupa EHF
  • Dobraniș Denis– antrenor Vârtic Teodor- Component al lotului federal național din cadrul Federației Române de GO- Locul I – Cupa României (octombrie 2020)- Locul I – Campionatul Național Individual U20 (noiembrie 2020)- Locul I – Campionatul Național 9×9 (noiembrie 2020)- Locul I – Campionatul Național Blitz (noiembrie 2020)- Locul I sau II – Campionatul Național Individual (se va juca la baraj pentru locul I-II – noiembrie 2020)- Locul III – Campionatul Național pe Echipe (noiembrie 2020)
  • Dobraniș Darius– antrenor Vârtic Teodor- Component al lotului federal național din cadrul Federației Române de GO- Locul I – Campionatul Național Individual Tineret (noiembrie 2020)- Locul II – Campionatul Național 9×9 (noiembrie 2020)- Locul III – Campionatul Național Individual (noiembrie 2020)- Locul III – Campionatul Național pe Echipe (noiembrie 2020)- Locul V – Campionatul Național Blitz (noiembrie 2020)- Locul VI – Cupa Românie (octombrie 2020)
  • Țifrea Bogdan Ștefan– antrenor Vârtic Teodor- Vicecampion național la categoria sub 12 ani- Locul II – Campionatul Național Individual U12 (noiembrie 2020)- Locul III – Campionatul Național pe Echipe (noiembrie 2020)
  • Turlaș Vlad Darius și Rafa Mădălina Diana– antrenor Galbăn Dorin Răzvan- Vicecampioni la Campionatul național de dans sportiv categoria de vârstă 14-15 ani. Prin acest rezultat au obținut calificarea la Campionatul mondial de dans sportiv

Lista sportivilor menționați și premiați cu o diplomă

  • Dincă Elena Nicoleta– antrenor Pașca Horațiu- Sportiv în lotul național – Handbal, CS Gloria 2018
  • Măzăreanu Ana Maria– antrenor Pașca Horațiu- Sportiv în lotul național – Handbal, CS Gloria 2018
  • Musteață Liana– antrenor Muti Marius- Sportiv în lotul național – Taekwondo, CS Ilyo Bistrița
  • Borzei Dana– antrenor Zăpârțan Nicolae- Sportiv în lotul național – Box, CSM Bistrița
  • Turc Anamaria– antrenor Zăpârțan Nicolae- Sportiv în lotul național – Box, CSM Bistrița
  • Motogna Timeea– antrenor Zăpârțan Nicolae- Sportiv în lotul național – Box, CSM Bistrița
  • Cocoș Carmen– antrenor Zăpârțan Nicolae- Sportiv în lotul național – Box, CSM Bistrița
  • Solomon Daniel– antrenor Zăpârțan Nicolae- Sportiv în lotul național – Box, CSM Bistrița
  • Marc Răzvan– antrenori Vug Vasile și Vug Mirela- Sportiv în lotul național – Gimnastică artistică, CSM Bistrița- Locul 3 individual compus campionat maiștrii
  • Neagu Emilian– antrenori Vug Vasile și Vug Mirela- Sportiv în lotul național – Gimnastică artistică, CSM Bistrița
  • Mazilu Ștefan– antrenori Vug Vasile și Vug Mirela- Sportiv în lotul național – Gimnastică artistică, CSM Bistrița
  • Măricuț Alexandra Daniela– antrenor Saranciuc Mugur- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Isofache Cosmin Florentin– antrenor Saranciuc Mugur- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița Isofache Dan Iulian – antrenor Saranciuc Mugur- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Csengeri Monica Suneta– antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Vizitiu Florin – antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Berchi Dana– antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Nagy Radu-Cristian– antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Papolți Narcis– antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național –Haltere, CSM Bistrița
  • Tănasă Ștefan Codruț– antrenori Fătu Ovidiu și Chivu Adrian- Sportiv în lotul național – Haltere, CSM Bistrița
  • Zăgrean Bianca– antrenor Lăzărescu Claudia- Sportiv în lotul național – Sanie, CSM Bistrița
  • Hăngănuț Darius– antrenor Drăguș Rodica- Sportiv în lotul național – Schi-fond – Biatlon, CSM Bistrița
  • Clapa Andreea Teodora– antrenor Filipaș Marian- Sportiv în lotul național –Tenis de masă, CSM Bistrița
  • Sîngeorzan Ioana– antrenor Filipaș Marian- Sportiv în lotul național – Tenis de masă, CSM Bistrița
  • Szilagyi Paul– antrenor Filipaș Marian- Sportiv în lotul național – Tenis de masă, CSM Bistrița

 

 

 | 2.816 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. Buna seara! Ma bucura fatul ca au vazut si alti ochi aceste nedreptati. Toti sportivii prezenti au avut performante, toti campioni la disciplinele pe care le au reprezentat!

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *