Pregătirea fizică

„Lăcătuș i-a "rupt" ieri pe steliști în cel mai dur antrenament din această iarnă”, „Hizo nu iartă: îi epuizează pe jucători cu antrenamentele în zăpadă” sunt titlurile zilei. Pentru unii ziariști a-i „omorî” pe jucători la antrenamente înseamnă o pregatire fizică excelentă. Să fie valabil acest lucru și pentru unii antrenori? Dacă este așa, fotbalul românesc se scufundă sigur.

Ce este pregătirea fizică?

 

„Pregătirea fizică e o știință. Ea se bazează pe legile și principiile altor științe, cum ar fi, de exemplu, fiziologia. Domnii mei, corpul omenesc e ca un motor, care, ca orice motor, consumă. Unul benzină, altul motorină. Sunt diferite. Trebuie să cunoști acest motor și să-i aduci îmbunătățiri. Nu există două la fel” (Ionel Tămășan, preparator fizic Oțelul Galați).

 

Iată, în opinia mea, cei patru pași fundamentali care trebuie cunoscuți atunci când alcătuim programul pentru pregătirea fizică:

 

Pasul 1: Cum funcționează „motorul” (organismul jucătorului)? Un mușchi ca să lucreze trebuie să i se furnizeze oxigen și glucoză. Această răspundere cade în sarcina sângelui. Sângele este foarte bine echipat pentru a asigura toate aceste funcții. În repaus, un jucător dispune de 6 litri de sânge. Când traversează țesutul pulmonar (mica circulație) sângele se întinde ca o pojghiță pe o suprafață vastă care poate atinge 75-100 de metri pătrați. În acest caz sângele este separat de aer de un perete celular de o grosime foarte, foarte subțire și de aceea poate face schimbul de gaze între sânge și alveolele pulmonare umplute cu aer. Hemoglobina este cea însărcinată cu captarea oxigenului. Acidul lactic (un rezidiuu care provoacă blocarea mușchiului, rezultat în urma eforturilor maximale) este cedat aerului din plămâni, deci este eliminat. Cu cât transportăm mai mult sânge (mai mult oxigen, capacitate pulmonară mare), deci circulația este foarte mare, datoria de oxigen (acumulată în urma eforturilor maximale) se „plătește” mai repede și revenirea după un efort maximal (eliminarea reziduurilor) este rapidă.

 

 

Pasul 2: Tipologia efortului (efort aerob, anaerob) Ca să pregătim „motorul” pentru solicitări maximale, trebuie să înțelegem care este diferența între eforturile de tip aerob și anaerob (diferența dintre ulei, care asigură ungerea și benzină, care produce explozia). Antrenamentul aerob (nu creează datorie de oxigen) are ca efect, printre altele, dezvoltarea volumului inimii și vascularizarea mușchilor si are ca rezultat mărirea nivelului energetic al corpului. Dezvoltarea rezistenței aerobe (puls sub 140 bătăi/minut) este imperios necesară pentru fotbalist, fiindcă efortul specific din joc (efortul anaerob – puls peste 180 bătăi/minut) îi cere să aibă un consum mare de oxigen, pe care el trebuie să-l acopere. Deci capacitatea aerobă este necesară pentru a putea face eforturi maximale (anaerobe) cât mai înalte. Antrenamentul anaerob are ca efect pregătirea organismului pentru eforturi de intensitate maximă (sprinturi) și, dacă acestea sunt de durată mai mare, face ca mușchiul să nu mai primească oxigen suficient (deci există o datorie de oxigen și atunci apare acidul lactic, un rezidiuu toxic, care blochează mușchiul). În timpul jocului de fotbal întâlnim eforturile mixte (aerob + anaerob): organismul ia o parte din oxigenul care-i este necesar și o parte nu și-l ia (face datorie de oxigen) și atunci, cu cât capacitatea lui de efort aerob (capacitatea lui de absorbție a oxigenului) este mai mare, cu atât cota care rămâne neacoperită (datoria de oxigen) este mai mică. Deci creșterea rezistenței reprezentată prin absorbția oxigenului (efortul aerob) are avantajul că în timpul eforturilor mixte se contractează o mai mica datorie de oxigen, la eforturi maximale (efort anaerob). Fără capacitate aerobă mare nu se poate suporta în meci un nivel crescut al efortului.

 

Pasul 3: STRUCTURA EFORTULUI ÎN JOCUL DE FOTBAL, etapă necesară pentru a stabili modul de pregătire a „motorului”. O echipă are între 100 și 140 de acțiuni de atac într-un joc (2,3 acțiuni / minut) de intensitate maximală și submaximală, susținute de 1 până la 6 jucători, cu o durată de la 1 la 8 secunde. Echipele de mare valoare au un număr de acțiuni mai mare și o posesie mai bună a mingii. Să vedem ce se întâmplă individual cu un jucător: – timpul efectiv de joc într-o repriză este cuprins între 20 și 30 de minute; – timpul total de joc este de 50 până la 60 de minute; – în rest, jocul este oprit din diverse motive (aut , fault, schimbări, accidentări, etc.); – un jucător are în timpul unui joc un număr de 50 până la 120 de acțiuni de intensitate maximală (a se vedea numărul de repetări de la antrenamentele anaerobe); – cele mai multe le execută mijlocașii, un număr de 80 până la 100 de acțiuni cu durata de 3 până la 5 secunde, pe distanțe de 8 până la 10 metri (a se vedea distanțele la antrenamentele anaerobe); – același lucru este valabil și pentru vârfuri (trebuie să facă antrenamente specifice); – ca timp de desfășurare a acțiunilor de atac, 95% din aceste acțiuni se desfășoară pe o distanță de 60 metri (durata unui atac 7,8 secunde), iar din acestea, la mai mult de jumătate durata unui atac este 4,5 secunde; Din acest punct de vedere se observă trei tipuri de eforturi pe care le realizează un jucător: – eforturi foarte scurte (lovirea mingii), faza pregătitoare împreună cu execuția durează una-două secunde, iar efortul propriu-zis – jumătate de secundă; – eforturi scurte, care se referă la preluare, conducerea mingii, care se termină cu pasă sau tras la poartă, driblinguri; acest tip de efort durează între două și sapte secunde și în aceste intervale se parcurge o distanță de 10 până la 45 de metri; – eforturi de durată mare, fără minge (accelerări fără minge, învăluiri, ieșire la ofsaid, demarcări, etc.).

 

Concluzionând, structura jocului constă în niște repetări intercalate: eforturi foarte scurte (de 1-2 secunde) cu eforturi scurte (de 7-8 secunde) și eforturi fără minge de durata mai mare. Timpul total de alergare în timpul unui joc variază de la 25 la 40 de minute pe meci. Din aceste 40 de minute avem eforturi maximale (anaerobe) cu sau fără minge un timp cuprins între 1 minut și 8 minute, parcurgându-se distanțe între 800 și 2000 de metri, restul timpului jucătorul merge la pas (6 minute/km). Plecând de la această analiză a structurii efortului, putem alege mijloacele de pregătire, specifice jocului de fotbal, pentru a-l aduce pe jucător la forma sportivă dorită.

 

Pasul 4: Forma sportivă „Forma sportivă este ceva complicat, nu o poți dezvolta decât în timp. Trebuie să știi că la fiecare etapă, la fiecare meci, forma unui jucător trebuie să urce. Evoluția formei fizice e ca lama unui fierăstrău. Vârfurile, cele care taie, reprezintă meciurile, iar atunci jucătorul trebuie să fie în cea mai bună formă… Degeaba ai un jucător bine antrenat, dacă el e obosit la meci. Mai bine unul mai puțin antrenat, dar odihnit.” (Ionel Tămășan, preparator fizic Oțelul Galați) Planificarea formei sportive este activitatea cea mai complexă și presupune o colaborare permanentă între antrenor și preparatorul fizic. Antrenorul programează „mărimea dinților de fierăstrău” (meciurile cu grad mare de dificultate) și preparatorul fizic gradează efortul în așa fel ca echipa să atingă vârfurile de formă fizică, cerute de antrenor. Practic, de experiența, de știința și de flerul preparatorului fizic depinde dacă o să avem o echipă care aleargă timp de 90 de minute (Oțelul Galați) sau una care gâfâie din greu. Patru pași minimali, fără de care nu putem alcătui un program optim pentru pregătire fizică, un program care să nu-i „epuizeze” pe jucători așa cum le place ziariștilor să scrie cu majuscule.

 

 

Constantin Sava

 | 1.359 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *