Vremea urâtă a luat din farmecul crosului Gabi Szabo, eveniment organizat în această dimineață în jurul Colegiului Liviu Rebreanu. Ploaia și vântul i-a speriat pe participanți, dar mai ales pe spectatori, foarte puțini bistrițeni fiind interesați de această manifestare sportivă.
Cu toate acestea, câteva sute de concurenți, în mare majoritate copii, au luat startul din curtea colegiului și au alergat pe Bulevardul Republicii, de la Poliție până la Coroana de Aur, cu speranța că vor intra în posesia premiilor foarte atractive oferite de organizatori.
Așa cum era de așteptat, Gabi Szabo a fost vedeta evenimentului. A acordat interviuri, a dat autografe, s-a fotografiat cu toată lumea și nu s-a speriat de frig și de ploaie. Alături de fosta campioană, alte câteva mari sportive bistrițene au asiatat la acest cros. Fosta atletă Maria Rus Sănmărtean, biatlonista Mihaela Purdea, antrenoarea Alina Cucerzan și alte nume importante ale sportului bistrițean au susținut această întrecere.
Marea dezamăgire a venit de la secțiunea open unde, spre deosebire de alți ani, nu au fost prezente la start personalități cunoscute din județ. Doar primarul din Feldru, Ștefan Sângeorzan, a salvat onoarea vipurilor locale și a alergat întreg traseul. De pe margine, a fost susținut de șeful său de partid, Radu Modovan, și invidiat de pedeliștii Gheorghe Tuță și Raoul Zanca. Profitând de câteva momente cu soare, organizatorii i-au premiat pe câștigători, cu sume pornind de la 2000 de lei în jos.
Adrian Linca
Ultimele comentarii