Unul dintre cei mai mari specialiști în atletism din județul Bistrița Năsăud și un nume cu rezonanță națională în acest sport, a murit miercuri, la 69 de ani, într-o clinică din Cluj.

”Ioan Zanca, simbolul antrenoratului bistrițean din atletism, s-a stins din viață! Nume mari din sportul românesc îi plâng neființa și îi cinstesc memoria”, a fost vestea, ca un trăsnet, apărută aseară în știridebistrita.ro.

Dacă atletimul ar fi un sport în care s-ar învârti sumele de bani din fotbal, Ioan Zanca ar fi fost, fără îndoială unul dintre cei mai bogaţi antrenori din ţară.

Prin mâna lui au trecut de-a lungul anilor cele mai bune atlete ale Bistriţei şi unele dintre cele mai mari nume ale atletismului românesc.

Fie că vorbim de campioane olimpice, mondiale, europene sau recordmene naţionale, majoritatea fetelor din judeţ care şi-au făcut un nume în atletism, fie că e vorba de probele de sprint sau de cele de semifond, au fost descoperite de el. Doina Melinte, Anuţa Cătuna, Maria Pântea Ciobănică, Maria Cioncan, Nadia Sângeorzan, Ioana Oltean, Maria Rus sau Aniela Baciu au fost numele cele mai sonore pe care le-a antrenat Zanca, la Bistrița sau la loturile naționale.

Ioan Zanca s-a născut în 1949 la Șieu Măgheruș dar a copilărit la Bistrița, pe locul actualei Săli Polivalente.

„Parcul, stadionul, malul râului Bistriţa, au fost locurile în care mă jucam atunci când eram mic şi pe unde alergam încă înainte de a începe să fac atletism. Prin clasa a V-a am fost descoperit de un profesor de sport sas de la Liviu Rebreanu, care m-a atras către atletism şi cam aşa a început cariera mea în acest sport”, povestea Zanca despre vremurile când era el însuşi unul dintre copiii care alergau prin parc încercând să scoată timpi cât mai buni. Proba sa preferată a fost cea de 110 metri garduri, la care a obţinut şi cele mai bune performanţe în cariera de atlet.

„Nu m-am descurcat cu fotbalul, eu ştiam să fug doar drept”

De când a început să practice atletismul, întreaga viaţă şi-a dedicat-o acestui sport, asta deşi în facultate a învăţat toate sporturile care se practicau în România. „Pe vremea când eram eu student, Facultatea de Educaţie Fizică era foarte grea şi foarte serioasă. Am învăţat nu doar atletism ci toate celelalte sporturi, de la haltere până la schi şi fotbal. De altfel cu fotbalul mi-a fot cel mai greu, nu mă descurcam nicicum pentru că eu ştiam să fug doar drept”, se distra antrenorul bistriţean când îşi amintea de tinereţile sale.

Paradoxul carierei sale în lumea atletismului este acela că în timp ce a făcut performanţă ca şi atlet pe probele de sprint a practicat şi mai ales a antrenat atleţi care au obţinut performanţe mondiale la probe de semimaraton.

„Atunci când eram eu student, Bistriţa era sub administraţia Clujului şi nu prea aveam noi dotări în această zonă. Aşa că s-a pus problema ce probe se pot face aici, unde aveam la dispoziţie pentru antrenament parcul, malul râului şi Pădurea Ghinzii. Soluţia a fost simplă, semimaraton şi aruncări de greutăţi pentru că aveam terenul de sport de la Liviu Rebreanu, care se preta pentru aşa ceva. Acesta este motivul pentru care s-a ajuns ca Bistriţa să dea ţării aşa de multe atlete care au făcut performanţă pe probe de semimaraton.

De asemenea nu sunt de neglijat nici condiţiile climatice de aici, mai ales din zona de munte. Iar rezultate au fost. Unele dintre cele mai bune atlete bistriţene, Maria Cioncan sau Anuţa Cătuna s-au tras de acolo”, povestea Zanca.

„Nu poţi avea 10 pe linie la şcoală, după ce alergi 26 de kilometri la antrenament”

Antrenorul făcea des o comparaţie între zonele de munte de la noi şi Kenya, ţara din care se trag cei mai buni atleţi de probe lungi din lume.

„În Kenya, de exemplu, relieful este înalt, ei au platouri întinse la altitudini foarte mari, iar casele sunt la câte patru-cinci kilometri una de alta, iar şcoala este poate la 10-15 kilometri. Copiii de acolo încep să alerge încă de mici, pentru că sunt obligaţi să se deplaseze repede pe distanţe mari”, explica antrenorul.

Ioan Zanca mărturisea în ultimi ani că încerca o reorientare a atletismului bitriţean spre probele tehnice, pe distanţe mai scurte. Dar din păcare, marea problemă cu care s-a confruntat a fost acea a copiilor care să practice acest sport. „Noi foarte rar am avut parte de băieţi care să facă performanţă, pentru că băieţii care vor să facă sport se orientează spre fotbal. Este mult mai popular şi, de ce să nu recunoaştem, se câştigă mult mai mulţi bani. Dar acum nici fetele nu mai sunt interesate de atletism pentru că preferă sporturile de agrement sau nu mai fac deloc sport din cauza studiilor, pentru că orice s-ar spune nu poţi şi sport de performanţă şi să te ţii foarte bine de carte. De la un copil care aleargă 26 de kilomteri zilnic, nu te poţi aştepta să aibă doar note de zece pe linie”, îşi arată dezamăgirea Zanca.

„Am câştigat cu sportivii mei peste 500 de medalii”

De-a lungul celor peste 40 de ani de antrenorat, din mâinile lui Ioan Zanca au ieşit nume uriaşe în lumea atletismului românesc şi chiar mondial, dar bistriţeanul regretă totuşi numeroşii campioni pe care i-a scăpat printre degete.

„Am obţinut  prin elevii mei de-a lungul carierei peste 500 de medalii, dar pe lângă sutele de campioni am pierdut mii de copii talentaţi care au renunţat din diferite morive. Sunt atâţia factori care trebuie să se alinieze perfect pentru ca un copil să ajungă campion încât sunt imposibil de enumerat. Să nu uităm totuşi că noi aveam de-a face cu sportivii în cea mai dificilă perioadă, a adolescenţei, atunci când este foarte uşor să-i pierzi, pentru că trebuie să-i faci să vină cu drag să facă ceva ce, să fim sinceri, nu este uşor şi nici foarte plăcut”, mărturisea antrenorul Ioan Zanca.