Petru Avădanei, scos de sub urmărire penală

Președintele grupării Arsenal Bistrița, antrenorul Petre Avădanei, a fost scos de sub urmărire penală după o lună și jumătate de la flagrantul realizat la o pizzerie din oraș. Polițiști din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Bistrița Năsăud, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud l-au acuzat atunci că ar fi luat mită 500 de euro pentru a-i acorda dreptul de transfer unui jucător. Între timp, după cercetări, s-a stabilit că banii au fost primiți cu chitanță și nu sub formă de mită, ci ”au fost solicitați în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”, așa cum scrie în comunicarea către antrenor. Totuși, Avădanei a primit o amendă administrativă de 1000 de lei. ”Nu înțeleg ce reprezintă această amendă. Nu mă simt vinovat. Eu nu am luat mită, ci mi-am cerut dreptu-rile pentru cei 2 ani și jumătate cât am muncit cu acel copil. Mi
s-a făcut un mare deserviciu de
imagine, nu voi cere daune, dar sunt convins că Dumnezeu va fa-ce dreptate”, a declarat Avădanei.

 | 368 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On