Peste 200 de karatiști la Campionatul Național de la Bistrița

Sala Polivalentă din Bistrița a găzduit duminică, 17 mai, Campionatul Național de Karate. Competiția a adunat peste 200 de participanți din întreaga țară, în mare parte copii. Și la categoria OPEN seniori, deși nu au fost foarte mulți participanți, meciurile au fost disputate și extrem de spectaculoase. Concursul s-a bucurat și de participarea președintelui Federației, fosta mare karatistă, Anca Walmenn.

Rezultate foarte bune pentru bistrițeni

Clubul Sportiv Karate Bistrița, gazda acestui concurs, a participat cu 25 de karatiști la toate categoriile de vârstă. Și rezultatele au fost pe măsură, 33 de medalii adunând sportivii bistrițeni. La copii, CS Karate Bistrița a obținut 9 medalii de aur prin sportivii: Georgia Bălan, Cristiana Chirlejan (2 medalii), Codrin Brendea, Negrea Valentin, Andrew Dan, Andrei Livadar, Bogdan Pop, cinci medalii de argint, prin sportivii: Georgia Bălan, Georgia Chirlejan, Alexandru Toma, Roland Moraru, Anton Striblea. Cele 15 medalii de bronz ale sportivilor de la CS Karate Bistrița au fost obținute de Brendea Codrin, Emilia Hudrea (2 medalii), Alexandra Sângeorzan, Alexandru Chiuzan, Tiberiu Moldovan, Darius Rus, Andrei Griga, Maria Crișan, Iulia Negrea, Elias Creța, Daniel Tudorel, Beatrice Moldovan, Maria Leșan și Andrei Greab.

La seniori, meciurile au fost foarte disputate și, mai ales, foarte spectaculoase. Deși au fost puțini participanți, bistrițenii au făcut legea atât la începători, cât și la avansați. Cel mai frumos meci a fost finala de la avansați, unde s-au întâlnit doi bistrițeni. După o serie de lovituri spectaculoase, Iulian Pădure, unul dintre favoriții competiției, părea că va obține titlul de campion național. Din păcate pentru el, s-a accidentat și a abandonat, câștigător fiind celălalt bistrițean, Raul Pârțiog. La OPEN Seniori, categoria B, un alt bistrițean, Alexandru Lapoși, a reușit să câștige concursul. La aceeași categorie, Adrian Chintăuan s-a clasat pe locul al treilea.

Sensei Radu Sângeorzan, antrenorul de la CS Karate Bistrița, s-a arătat mulțumit de modul în care s-a desfășurat competiția, dar mai ales de numărul mare de medalii obținute de sportivii săi. „A fost o competiție foarte reușită, cu un număr foarte mare de concurenți, cu foarte mulți spectatori. Așa sală plină n-am mai văzut la karate de câțiva ani. Rezultatele sportivilor bistrițeni au fost foarte bune. Am disputat finalele și la seniori. Din păcate, probabil că din cauza distanței la care este Bistrița față de celelalte orașe, au lipsit foarte mulți la seniori” a declarat sensei Radu Sângeorzan. Acesta a primit și o medalie de merit din partea Federației Române de Karate Kyokushin, pentru organizarea competiției.

Președintele Federației Române de Karate Kyokushin, fosta karatistă Anca Walmenn, a fost prezentă și ea la Bistrița, atât în calitate de oficial, cât și în calitate de arbitru. După încheierea concursului, Anca Walmenn a acordat un scurt interviu pentru „Sportul Bistrițean”.

Cum vi s-a părut această ediție a Campionatului Național?

Suntem la a cincea ediție a Campionatului Național de Copii, organizat în Bistrița de către CS Karate Bistrița, sub egida Federației Române de Karate Kyokushin. În acest an s-a văzut o creștere a nivelului de la copii. Din păcate, nu și la proba de OPEN, de Seniori, dar s-a compensat foarte mult la copii, unde au fost meciuri frumoase, inclusiv la cei de șase ani.

Cum a fost organizarea?

Organizarea a fost foarte bună, deși la copii nu sunt prestabilite grupele de vârstă și este mai greu de organizat. Clubul din Bistrița a reușit și în acest an să facă față situației, bineînțeles, ajutat de Federația Română de Karate.

Rezultatele karatiștilor bistrițeni din ultimul timp cum vi se par?

Cred că sunt foarte bune, promițătoare!

 | 370 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On