Pe stil de echipă mare! Gloria nu și-a pierdut capul după calificarea în EHF!

Gloria a câștigat astăzi cu 27-25 la Craiova, în etapa a 16-a din Liga Florilor. A fost un meci greu, venit la scurt timp după euforia calificării în sferturile EHF, cu acea victorie senzațională în Franța.

Însă bistrițencele au tratat meciul de la Craiova în stil de echipă mare, cu calm, echilibru și încredere, chiar dacă au avut destule momente grele.

Gazdele au început în forță, dar Pera a cerut time-out cînd și-a văzut echipa condusă cu trei goluri. A intrudus-o pe Pristăvița în teren și a dat tonul la încredere.

Cu toate că Arruda n-a fost într-una din zilele ei mari după ce a încasat o minge în figură în primele 5 minute, Gloria a revenit pe finalul primei reprize, a speculat fiecare minge, a luptat și a câștigat prima parte cu 16-14.

În repriza secundă, gazdele și-au arătat din nou colții iar arbitrii limitele. Au lăsat Gloria cu două jucătoare mai puțin în minutul 42, prin decizii cel puțin defazate. Dar am ieșit bine din acel moment, însă nu și din următorul, când oltencele și-au mai forțat o dată limitele și au reușit să preia conducerea 20-19.

Însă Dumanska și-a amintit că e portar de echipă națională, Seraficeanu că e una dintre cele mai bune extreme din România, iar Niombla și Pristăvița și-au arătat experiența în momente complicate.

Gloria a întors rezultatul de pe tabelă în ultimul sfert de oră, s-a dus la 4 goluri avans și a câștigat în cele din urmă cu 27-25.

Etapa putea fi chiar mai bună decît atât, dacă Rapidul pierdea cu CSM București și treceam în fața giuleștencelor în clasament. Însă echipa bistrițeanului Rareș Fortuneanu a făcut un meci mare cu campioana, i-a luat 3 puncte și rămâne în fața noastră la golaveraj.

Au marcat pentru Gloria: Seraficeanu – 6, Laslo și Posavec – câte 5, Tamires și Niombla – 3, Pristăvița și Dahl – 2, Bazaliu – 1

Peste 3 zile, Gloria va juca în Polonia, la Lublin, în penultima etapă a grupelor EHF.

Adrian Linca

 | 1.474 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. În sfîrșit a jucat si les .. Laslo ceva ?
    A lasat-o iubi Jipa ?

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *