Părinții dăunează (deseori) grav sportului!

Recent, am văzut o fată de vreo 17-18 ani, în tribună, la handbal. Stătea lângă mamă-sa și înjura arbitrii într-un hal care-i șoca pe toți cei din jur. Îți venea să-ți faci cruce, de parcă ai avut în față o posedată. Favoriții ei erau conduși cu 20 de goluri, primiseră în total 45 și ea vedea doar vina arbitrilor în asta. Mă-sa i-a zis o singură dată să se calmeze, amuzată oarecum, nicidecum jenată. Fata a continuat până a ieșit din sală, cu niște tembelisme cum rar mi-a fost dat să aud.

Prin felul total exagerat în care s-a purtat, dereglata aia a atras atenția celor din jur că s-a ajuns prea departe și poate că așa unii de-acolo au înțeles exact că părinții, familia, dăunează, deseori, foarte grav sportului.

Pe vremuri, părinții nu se implicau atât de tare în viața sportivă a copilului. Nu-i puneau piedici, din contră, îl încurajau spre sport și nu-și băgau nasul în educația lui prin mișcare. Antrenorul avea putere deplină după ce închidea ușa sălii. Părinții nu-i conturbau în nici un fel orele, competițiile, instruirea. Se putea impune exact pe măsura pregătirii lui, a valorii și a muncii de care era în stare. Se crea astfel un mediu curat la antrenamente și competiții, unde nedreptatea și interesele meschine nu prea își făceau loc.

Astăzi, mulți dintre părinți, mult prea mulți, viciază enorm de tare cadrul în care copiii lor fac sport. Se implică prea mult și fără să se priceapă, sunt prea subiectivi cu odraslele lor și influențează în multe moduri activitatea antrenorului. Copilul nu mai pricepe nimic, e derutat de intervențiile brutale și nejustificate ale părinților în antrenamentele și meciurile lui.

Treptat, în foarte multe cazuri, îi apare sentimentul că e nedreptățit, că cineva îl fură, îi barează drumul spre performanță. Nu se mai pregătește cum trebuie, pe bază de concurență, ci mereu cu mintea la antrenorul care lucrează mai mult cu alții copiii ai căror părinți cotizează sau la arbitrul care îl fură.

În ultimii ani am văzut atâtea mame turbate în tribune, atâția tați disperați că antrenorul e nedrept cu copilul lui, atâția bunici sau frați cu ochelari de cal îndreptați doar spre copiii din familia lor, încât am ajuns să cred că una dintre cele mai importante probleme ale sportului românesc actual îl reprezintă părinții.

Am stat în tribune lângă părinți ce-și îndemnau copilul să-l pocnească pe arbitru. Știu cazuri în care părinții mituiesc tehnicieni sau conducători ca să-și vadă odraslele în teren. Mai nou, a apărut moda comentariilor pe site-uri, tembelisme scrise de părinți, în mare parte. Toate astea fac rău, mult rău, copiilor care ar trebui să învețe prin sport ce înseamnă cinstea, corectitudinea, perseverența, concurența, munca, spiritul de echipă și de sacrificiu și multe altele.

Dacă își aude părintele în tribună înjurând arbitrul, dacă participă acasă la discuții despre cine merită și cine nu să intre titular, dacă vede pe site-uri comentarii total eronate despre activitatea lui sportivă, copilul o ia razna și el. Iar antrenorul, cu presiunea asta enormă în spate, niciodată mulțumit financiar de sistemul în care lucrează și mereu tentat de banii părinților, își pierde deseori echilibrul și bunul simț.

Adrian Linca

 | 812 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *