Președintele Gloriei dă asigurări că actele din dosarul de licențiere sunt toate în regulă, dar recunoaște că ar fi o catastrofă pentru club dacă n-ar lua licența”
Domnule Pădureanu, suntem aproape promovați după clasament. Cum stăm cu licențierea?
Tot ce ni s-a cerut, prin delegația pe care am trimis-o noi acolo, am dat, am bifat. Așteptăm ca luni sau marți să trecem prin comisie. Dar toate promisiunile sunt că nu vom avea probleme.
Așa credeam și anul trecut. Și totuși s-a întâmplat să avem…
Anul trecut, comisia de apel a luat târziu această hotărâre. A venit un delegat de la UEFA și le-a spus că trebuie plătite datoriile la stat. Acum s-a anunțat din timp că se pot reeșalona
Am găsit de cuviință să facem această reeșalonarea către stat. Cu jucătorii cu care avem probleme, avem înțelegere cu ei și am prelungit data acestor restanțe. Am întreprins tot ce era de intreprins. Anul trecut a fost ambiguă toată treaba. Acum au venit cu completări. Cea care ne-a ajutat cel mai mult, repet, a fost reeșalonarea. Eu zic că nu sunt probleme.
Nu sunt pe hârtie. În realitate, jucătorii și angajații se plâng că nu sunt plătiți de multă vreme….
Cu jucătorii, de câte ori am avut ocazia, am plătit. Le-am dat și săptămâna trecută câte 15, 20 de milioane. Ei știu că în jur de 1 iunie, când luăm banii de la ligă și de la primărie, o să ne achităm la zi.
În aceste condiții, ar fi o catastrofă să nu promovăm…
Și eu zic la fel, ar fi o catastrofă. I-am atenționat pe cei care au lucrat la dosar că vor plăti cu capul dacă nu sunt în regulă actele.
Nu prea v-a plăcut meciul cu UTA. Ați zis că n-a fost de Liga 1. Vă mențineți părerea?
După meci voi mă luați repede…Jocul a fost bun către foarte bun, echipa e în creștere. Oricum ar fi fost jocul, 2-3 jucători ne mai trebuie. Doar cu un beget adecvat putem rezista în A și de asta nu depine numai de noi.
Ați fost prezent la lansarea candidaților PDL. Nu i-ați supărat pe colegii dumneavoastră din PSD?
Eu mă duc oriunde sunt invitat. Nu are nici o legătură că sunt în PSD. Deocamdată mă duc acolo unde e sprijinită activitatea sportivă. Și PSD și PDL sunt convins că se vor implica mai mult. Gloria are nevoie de toate partidele. Eu îi cunosc bine pe cei din PSD, sunt oameni inteligenți, nu se vor supăra pe mine. Nu m-am ferit să mă duc nici la activitățile PSD când era PDL la putere. Mă duc peste tot, să asist nu să intervin, să văd și eu ce e mai bine.
Dar de votat cu cine veți vota?
Votez cu cei care vor avea în program activitate sportivă mai bună. Să vedem ce promit. Că dacă promit, trebuie să se și țină de cuvânt, nu mai merge cu minciuni.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii