Păcat că pleacă Kovacevic! Bistrița suferă în bătaia inimilor vișinii

Tabela nu le face dreptate rapidistelor care, deși au învins doar la două goluri, au fost mult mai sigure pe ele. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a arătat ca o echipă lipsită de soluții și obosită, cu excepția Jovanei Kovacevic care a pus umărul serios la diferența mică din final, 29-27 pentru Rapid.

Bistrița și-a găsit greul ritmul în prima repriză și a părut că îi lipsește o viteză în fața Rapidului. Cam neinspirate și parcă fără vlagă, fetele antrenate de Horațiu Pașca au avut mare noroc cu Kovacevic, care a tras după ea întreaga echipă și a făcut câteva faze salvatoare, care au păstrat o diferență mică pe tabela de marcaj.

Rapidistele au înscris primele, iar Eliza Buceschi a mărit diferența la două goluri în minutul 6, scor 3-1. O echipă vizibil mai puternică, Rapid a oprit toate șansele de egalare a Gloriei, iar Badea a înscris pentru 6-3 în minutul 12. Horațiu Pașca a cerut time out și, vizibil nervos, a cerut handbalistelor să crească viteza în atac, dar în poarta Rapidului a stat foarte bine Foggea, care a avut câteva parade remarcabile.

De cealaltă parte, Măzăreanu a apărat mai bine decât în meciul precedent cu CSM București, dar nu a fost la fel de sclipitoare ca altădată, iar lipsa ei activă în joc se simte în echipă. Kovacevic a fost motorul echipei până în finalul primei reprize și a fost cea care a dus Bistrița la doar un gol distanță, însă o pasă greșită a întors atacul la poarta apărată de Măzăreanu și diferența s-a refăcut, scor final 13-11 pentru Rapid.

Bistrița, joc mai bun în a doua repriză, dar insuficient

Chiar dacă Almudena Rodriguez, una dintre jucătoarele de bază ale Gloriei, a fost blocată de antrenorul spaniol al gazdelor – care o cunoaște foarte bine, Jovana Kovacevic a continuat să lupte cât pentru o echipă întreagă și a ținut Bistrița aproape de Rapid.

Defensiva a fost și ea mai agresivă, însă ocaziile s-au răzbunat și, după numeroase ratări la poarta apărată de Foggea, Rapid a refăcut diferența de 3 goluri în minutul 39, scor 17-14. Gloria a reușit să revină de câteva ori la un singur gol distanță, însă Rapid a blocat toate șansele de egalare, la fel ca pasele greșite ale bistrițencelor și a lipsei de inspirație pe finalizare.

Sorina Târcă a decis soarta partidei în minutul 57, când a scăpat pe contraatac și Rapid s-a desprins la 4 goluri de Gloria. Pașca a cerut imediat time out și a părut mai nervos și mai lipsit de soluții decât de obicei. Cuvintele lui nu au avut efect, iar rapidistele s-au dezlănțuit în ultimele 5 minute, Foggea a apărat lovitură după lovitură și victoria a revenit, așa cum parcă era de așteptat încă de la începutul meciului, echipei mai bune – Rapid București.

Partida s-a încheiat 29-27 pentru CS Rapid București, o diferență mică pe tabelă, dar destul de mare în terenul de joc, iar Bistrița arată tot mai mult ca la începutul acestui sezon după etapa cu numărul 25 din Liga Florilor.

Ana Ștefănel

 | 2.103 vizualizări

Author: Stefanel Ana

Share This Post On

3 Comments

  1. pleaca Kovacevic pentru ca asa vrea Marele Antrenor, nu pt. ca asa a vrut ea. Jumatate de sezon sau mai bine a tinut-o pe banca. Acum, la ultimele meciuri a folosit-o in teren si ea cu toate ca pleaca, JOACA! Sa ai un inter bun, care lupta la fiecare meci si sa iti bati joc de el, ce ne mai mira ca vrea sa plece? Asa face tovarasul Pasca cu fetele care nu se „aliniaza”. 😉

    Post a Reply
  2. Diferența era mai mare, dar am avut noroc cu Măzăreanu… S-a văzut diferența intre niste jucătoare care știu handbal și niște fete care ar juca și ele ceva dar nu prea au chef…

    Post a Reply
  3. La cererea dl Pasca a fost adusă la club Alexandrina Bărboasa care o avut al doilea salar din campionat după Cristina Neagu. Se știe că a fost un eșec total. Kovacevic anul trecut a fost golgheterul ligii florilor și cea mai buna jucătoare după Cristina Neagu. La Bistrița a câștigat cel puțin 3 meciuri aproape de una singură.Faceti singuri comparația d-nlor. Cred cu toată tăria caci cineva din conducerea clubului face eforturi considerabile ca acest club sa nu facă performanță și să cheltuie milioanele de euro ai județului pt contra performanță. uite așa Publicul Bistrițean este luat de proști.

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *