După ce la începutul anului 2009 Bogdan Bocănială a preluat banca tehnică a „vulturilor”, acum echipa de baschet are un nou antrenor. Bosniacul Ozren Seleskovic va antrena echipa în acest retur de campionat, încercând să o ducă la turneul final de promovare. Seleskovic a antrenat echipa de Divizia A, BC Râmnicu Vâlcea, în sezonul 2007-2008, fiind demis de la echipa vâlceană. Apoi, bosniacul s-a ocupat de echipele de juniori de la Târgu-Mureș. „Aveam nevoie de un antrenor cu experiență, care să se poată ocupa și de juniori. Ozren a acceptat și ne-am înțeles cu el. Cred că, cu acest lot de jucători, poate duce echipa la turneul final. Bogdan Bocănială trebuia să preia echipa din 1 februarie, dar din păcate nu s-a putut aduna lotul decât mai târziu și el a considerat că nu poate lucra așa și a renunțat” a declarat managerul echipei, Simona Birtaș.
| 234 vizualizări
Ultimele comentarii