Opinie, Adrian Linca: Cu stângu-n dreptu’ sau cum ne dăm singuri la geoale!

Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Gloria primește sprijin și de la Consiliul Județean, dar și de la Primărie, pentru a reveni în fotbalul mare. Și când pare că toate astrele s-ar putea alinia ca să revenim cu fotbalul unde am fost cândva, riscăm să ne dăm cu stângu-n dreptul în alt fel. Să ne punem piedică noi între noi, bistrițenii iubitori de fotbal.

Cum? Formând o nouă echipă, în județul Cluj, echipă care, se aude că e formată tocmai ca să o încurce pe a noastră.

Someșul Dej, care a ratat barajul pe teren, a fost primită în Liga a treia la masa verde, vârâtă în seria Gloriei (deși cealalată echipă din Dej, Unirea, e în altă serie) și formată în totalitate din bistrițeni. O echipă întreagă care a terminat junioratul sub denumirea de Gloria Junior, susținută și cu bani de la CJ și Primărie, a fost legitimată la Dej în urma unui protocol semnat recent.

Cristian Stanciu – conducătorul clubului Gloria Junior, personaj aflat în conflict deschis cu Ioan Horoba- șeful Gloriei, și-a trimis 16 jucători la Dej. Acolo unde vor fi antrenați de Sergiu Costin și Sergiu Mândrean. Adică de secretarul Asociației Județene de Fotbal BN și de șeful comisiei de copii și juniori din AJF BN, doi oameni puși în funcțiile astea ca să sprijine fotbalul din Bistrița- Năsăud, nicidecum pe cel din Cluj.

Sigur că toate astea, deși sunt de noaptea minții, nu sunt, însă, și ilegale. Și nici nu încalcă vreun regulament. Ba chiar, Someșul Dej de Bistrița ar putea fi un sprijin pentru Gloria în încercarea ei de a promova în Liga a doua.

Însă e greu de crezut că va fi așa. Mai degrabă va fi o luptă pe viață și pe moarte între ele, chiar dacă dejenii n-au ca obiectiv promovarea.

Dacă toată lupta asta s-ar duce doar pe teren, cu fair play, n-ar fi nicio problemă. În fond, dacă nu poți bate o echipă de liga a 4-a din Dej, n-are rost să emiți pretenții mai mari. Însă vechile orgolii și dușmănii ar putea duce disputa dincolo de gazon, într-o lume a șmenurilor de care n-am vrea să ne mai aducem aminte.

Iar în ce-i privește pe Costin și Mândrean,  ei riscă să pice la mijloc, după o carieră impecabilă. Foști jucători ai Gloriei, cu caractere ireproșabile, au acum o problemă de moralitate. Primul, plătit de Asociația care conduce fotbalul în județul nostru, asociație care nu a reușit să trimită nici o reprezentantă bistrițeană la barajul pentru Liga a treia, susține de fapt AJF Cluj prin implicarea lui la Dej.

Iar cel de-al doilea, ca șef al comisiei de copii și juniori din AJF și membru fondator al Gloriei girează transferul unor foști juniori bistrițeni la o adversară a clubului fanion din BN.

Sună bine?

 | 3.413 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *