Opinie, Adrian Linca: Planetă, oprește-te, vreau să dau un pic la rațe!

Am complicat atât de mult două reguli de bază în fotbal, că nimeni nu mai știe când e henț și când nu, când e ofsaid și când nu. Deloc întâmplător, nimeni nu se joacă în curtea școlii cu ofsaiduri și hențuri dubioase, ci cât mai clar cu putință. Ba mai mult, am amestecat și calculatoarele în joaca asta, îmbătând de cap toată planeta care iubea un sport simplu, pornit de la o minge din cârpe și o poartă din doi bolovani. Aștepând să decidă VAR-ul, pierzi enorm din entuziasmul unei faze frumoase. Te bucuri doar pe jumătate la orice gol și simți cum moare pasiunea pentru bucuria asta ce ți-o dădea fotbalul. Am sperat cu toții că tehnica ne va ajuta să găsim adevărul și dreptatea, în loc să ne depășim condiția de hoți care ne temem de furat.

Încercând să părem ce nu suntem, transmițând mesaje ipocrite de iubire, toleranță și unitate, nu facem altceva decât să punem gaz pe foc. La fel e și când vorbești non stop despre droguri și induci o stare mai degrabă pro, decât contra, la fel e și acum, în Qatar. Tensiunea se simte în aerul din Golf și tare mă tem că nu s-a termina cum trebuie acest Campionat Mondial. Care nu e nici mai spectaculos, nici mai frumos ca altele, ci pare doar să devină mai inuman.

Toleranță, diversitate, unitate, au fost mesajele principale din festivitatea de deschidere. Adică fix dintr-o țară acuzată la greu pentru nerespectarea drepturilor omului.

Cu un șeic dubios, bănuit de toate relele pământului, așezat lângă președintele FIFA, și cu altul care a ținut un discurs ușor ipocrit despre celebrarea diversității într-o țară în care homosexualii încă mai fac pușcărie, ceremonia mi s-a părut mai degrabă înfricoșătoare decât plină de speranță și bunătate, așa cum s-a vrut! Plus imaginea asta cu Morgan Freeman stând de vorbă cu un tânăr fără picioare! Uoooou…!

Iar fotbalul, cu nouă arbitri și zeci de camere video care se învârt singure după fiecare jucător, cu senzori în minge și în maieul jucătorilor, își pierde din naturalețe și pare virtual, ca într-un joc pe calculator.

Parcă, parcă mi-e dor de mâna lui Maradona din 86, printre puricii unui televizor sport, alb-negru, pus pe-o Dacie, pe Dealul Dumitrei!

 

 | 460 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *