Radu Moldovan a făcut fix ce trebuia să facă. Era total nepotrivit, ca să nu zic altfel, să susțină handbalul cu aproape 3 milioane de euro și să lase fotbalul să moară. Până la urmă e și o obligație a autorităților locale, prin lege, nu doar un moft. La articolul 3 din legea 69/2000, a educației fizice și sportului, scrie clar că ”autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.”
Însă, politician abil cum îl știm, Moldovan a întins coarda cât a putut de mult ca să câștige și niște capital politic din treaba asta. A simțit și că are de unde. Din felia de imagine a primarului Turc, cel care a refuzat constant să ajute echipa de fotbal. Și care, cu ocazia asta, a mai pierdut o bucată bună de popularitate.
Așadar, nu pic pe spate de admirație în fața Consiliului Județean. Care nu-i vreo firmă privată, nu aduce acolo nimeni bani de acasă, ci gestionează bani publici. Și, implicit, face fix ce ne dorim noi, cotizanții.
Dar nici nu pot să nu remarc că Radu Moldovan a ajuns cel mai important om de sport din județul ăsta. Și, dincolo de bani și politică, e un mare iubitor de sport, un sufletist greu de egalat când vine vorba de mișcarea sportivă bistrițeană. Un pasionat, un cunoscător al domeniului și un bun conducător, chiar dacă nu pe banii lui.
Nu-i asta cea mai bună variantă pentru sport, pentru fotbal. La 30 de ani de capitalism, sportul ar fi trebuit să se susțină în mare parte din mediul privat, iar statul să ofere doar condiții pentru practicarea lui, ca în majoritatea locurilor civilizate din lumea asta.
Nu se întâmplă așa, dar varianta asta pe care Consiliul Județean o practică, a unui club sportiv subordonat direct, imperfectă și dependentă politic, e singura viabilă în acest moment. E rău cu rău, dar mai rău fără rău.
Așa că, până ne-om face bine ca oameni, ca țară, eu zic să înghițim pe nemestecate situația asta. Să închidem ochii, să ne gândim la scopul care scuză uneori mijloacele și să ne bucurăm că avem sport în județ.
Hai, Gloria, ori de-a cui îi fi tu, amărâto!
iulie 1, 2021
Domnule ziarist SPORTIV:
Nu mai amesteca sportul cu POLITICA deoarece creezi mari confuzii în ceea ce priveşte opinia d-tale despre iniţiativele Consiliului Judeţean.
În prima parte a articolului spui în esenţă, că:
„Însă, politician abil cum îl știm, Moldovan a întins coarda ca să câştige nişte CAPITAL POLITIC din felia de IMAGINE (Care imagine? Cea bună sau sau proastă?) a primarului Turc…”.
După care revii şi încerci să mai dregi busuiocul afirmând :
„Dar nici nu pot să nu remarc că Radu Moldovan a ajuns cel mai important om de sport din județul ăsta. Și, dincolo de bani și politică, e un mare iubitor de sport, un sufletist greu de egalat când vine vorba de mișcarea sportivă bistrițeană”.
Prin urmare d-ta ce înţelegi din ce ai scris?
1) – Că preşedintele CJ Radu Moldovan va sprijini fotbalul bistriţean ca să câştige nişte CAPITAL POLITIC din felia (stricată) a lui Turc, > sau:
2) – pentru că Radu Moldovan a ajuns CEL MAI IMPORTANT om de sport din județul acesta şi e un mare iubitor de sport, un sufletist greu de egalat când vine vorba de mișcarea sportivă bistrițeană”. Decide-te.
iulie 1, 2021
ambele nu se poate?
iulie 1, 2021
Adi ,d’soara n-a sesizat din pacate,ceea ce era mai important,esenta articolului ,faptul ca la 30 de ani de la schimbarea din dec ’89 ,
sportul de performanta cu mai mare sau mai mica audienta
ramane im multe cazuri la cheremul si moftul conducatorilor politici si NU asa cum este normal ,domeniul privat sa fie izvorul si sursa de finantare …e adevarat,
trebuie sa te ajute si legislatia…
Da , aici prin Europa de est ,
statul poate sa mai gaseasca solutii pt a mai construi un stadion ,a sprijini o academie ( centru de copii si juniori )
…sub paravanul
” sportului de masa ” )
…” cu scop social ” ..pt FRAIERII care se duc apoi la vot…si pot fi cumparati cu ” paine si circ „…
Oricum trebuie apreciata implicarea liderului PSD…numai ca trebuie vazut cit va putea sustine si fotbalul local care la acest moment vrea doar sa supravietuiasca,
insa in scurt timp va avea pretentii si obiective mult mai mari…cel putin pe hartie
…apropo,anul trecut s-a trecut obiectiv promovarea in liga a
II -a…
a eliberat Farul locul ,
datorita fuziunii cu Viitorul …
NE BAGAM ??????
iulie 6, 2021
R.Moldovan a vrut sa închida gura celor care îl acuza pe DREPT ca îsi bate joc de banul public de la CJ ,dînd contracte de peste 10 000 de euro la handbaliste si antrenor străin,çă doar NU dă din buzunarul lui . Posibil si cu ceva …comision !
Asadar …calmi !!! Că …știe bine, e strategie pentru fraieri !