Meciuri slabe pentru fotbaliștii și fotbalistele Gloriei în această rundă.
Jucătorii lui Adrian Falub au pierdut două puncte la Cugir, fiindcă așa se poate traduce un rezultat de 1-1 pe terenul unei echipe care a jucat cu antrenorul de 45 de ani în teren, fiindcă avea lotul decimat de accidentări. Pe același teren din Cugir pe care, acum două runde, CSU Alba Iulia, o contracandidată la promovare, bătea cu 5-0.
Am văzut în meciurile precedente, avem jucători buni, mai buni ca oricând în liga a treia, însă ar cam fi timpul, după multe jocuri amicale și 6 etape oficiale, să formeze și ei o echipă, un grup omogen, o formație cu care să nu te temi nicăieri în această serie. O serie moale, să recunoaștem, accesibilă în ce privește promovarea.
La fete, Poli Timișoara a fost peste Gloria la toate capitolele: pregătire fizică, organizare, determinare, chiar și talent. Cu alte cuvinte, la valoare.
Ale noastre au gâfâit după bănățence tot meciul, fiind conduse la un moment dat cu 3-0.
Într-un simulacru de campionat cu 8 echipe, Gloria a adunat jucătoare cotate sus în România, le-a oferit condiții de top și își dorește titlul. N-o să-l prindă cu meciuri de-astea, în care nu compensează diferența de valoare prin ambiție și hotărâre.
Așteptăm acum meciul de handbal din Giulești.
Gloria joacă miercuri la Rapid, cu o echipă ce nu mai e sperietoarea de anul trecut. A pierdut deja cu Brașovul și Brăila, iar dacă mai adăugăm și înfrângerea cu CSM, echipa descentrată de Kim Rasmussen are 3 înfrângeri în 5 etape.
Nu văd de ce n-am forța și noi o victorie, așa cum n-am făcut în sezonul trecut, când ne-am asumat rolul de victime.
În altă ordine de idei, foarte bun evenimentul organizat de Raoul Borșoș, dubla dintre naționalele Bulgariei și României la minifotbal. Cu 3 jucători din campionatul bistrițean selecționați în lotul lărgit, România se pregătește pentru Campionatul Mondial, unde își propune să ia titlul.
Sigur, minifotbalul nu e la nivelul fotbalului, iar un campionat mondial pe teren mic nu se compară la nimic cu un campionat mondial pe teren mare.
Însă, felul în care tricolorii de la minifotbal se pregătesc și atacă o competiție de nivel planetar e remarcabil fie el și pentru un sport cum e cel de la sintetic.
Adrian Linca
octombrie 5, 2023
Așteptăm articolul de după meciul cu Rapid… dacă nici acum nu punem punctul pe i, după mediul ăsta, nu mai mergem la sală!
octombrie 5, 2023
doar la victorii se publica repede articolul. la infrangeri de astea nu 🙂