Opinie, Adrian Linca despre meciul cu CSM București: Vina e la șefi!

De vină pentru bătuta cruntă pe care am luat-o de la CSM București sunt, în primul rând, conducătorii și antrenorii, nicidecum jucătoarele. Așa cred eu. De ce? Pentru că un astfel de meci contează cât un sezon întreg și n-am simțit că echipei i s-a transmis lucrul ăsta.

Pădureanu, cu toate belelele lui de peste campionat, salva sezonul cu câte-o partidă memorabilă. De pildă, în două decenii și un pic, cât a jucat în prima ligă, Gloria a câșigat sau a făcut egal în 13 partide disputate acasă, cu Steaua. Steaua din anii 90 sau 2000, care putea fi comparată cu CSM București.

Îmi amintesc un 4-0 la Bistrița, în care Steaua a fost umilită de Gloria la câteva zile după ce trecuse de Aston Villa în Cupele Europene. De ce forța Pădureanu astfel de meciuri? În primul rând pentru entuziasmul și emulația pe care o crea la Bistrița și care îi acoperea apoi multe prostiuțe sau insuccese. Apoi pentru a-și arăta mușchii în fața granzilor și a fixa ideea că aici e foarte greu de câștigat.

La handbal, cei care conduc clubul n-au înțeles încă treaba asta. Că poți avea eșecuri multe în deplasare, dar trebuie musai să le dai satisfacție suporterilor tăi de acasă cu câte-o victorie răsunătoare.

Sâmbătă, Gloria a intrat în meci ca o echipă bleagă de liga a doua care n-are nicio șansă cu una de top. N-am simțit determinare, atmosferă, ținută, entuziasm, treburi care trebuiau transmise jucătoarelor toată săptămâna dinaintea meciului. Așa încât să simtă, chiar dacă-s mercenare, că pentru Bistrița e capital acest joc. Un joc care ne ducea în final four și foarte aproape de cupele europene, după un sezon ratat în campionat, compromis și la nivel de imagine.

Nici măcar Pristăvița, care e de-a locului, n-a lăsat senzația că vrea să muște din adversare, ci doar le zâmbea inferior la fiecare fază. Nici Nicoleta Dincă, cu dârzenia și ”răutatea”ei n-a arătat prea mare chef de handbal. Măzăreanu, Elisei, au intrat și ele în dorul lelii. Iar Chintoan, cea mai luptătoare dintre toate jucătoarele Gloriei, a fost ținută pe tușă aproape o repriză. Ori ăsta era un meci de câștigat cu suflet, cu ambiție, cu drag de club și de localnici.

Localnici care te aplaudă la final indiferent de rezultat. Însă cât va mai ține asta? Cât să mai tot cerșești aplauze după jocuri proaste?

De-aia zic, Eugen Cosma, Horațiu Pașca și ceilalți, chiar și președintele Radu Moldovan, sunt primii vinovați că n-au știut să le țină în spanac și-n apă vie. Și că, deocamdată, nu înțeleg nici ei prea bine că în astfel de oportunități se scrie istoria clubului, meciuri pe care musai trebuie să le faci memorabile.

 | 3.557 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. Trebuie sa recunosc că nu m am așteptat să ai un editorial mai la adevăr știind că de multe ori ai luat apărarea antrenorului . Este adevărat că suporterii nu au crezut că vom trece de CSM dar doreau să vadă determinare,dăruire, sacrificiu care au fost la 0. Aceste lucruri vor avea loc doar in momentul in care in lot vor fi 60-70% jucătoare ale locului. Bistrița se va mulțumi să termine campionatele pe 8-9 dar sa fie jucătoare care sa aibe „sânge Bistrițean” și dacă Intr un derby vom bate acasă o jucătoare de top.. va sărbătoare în oraș. Personal apreciez editorialul dl Linca și mai ales sublinierea despre nea Jean..

    Post a Reply
  2. ”De vină pentru bătuta cruntă pe care am luat-o de la CSM București sunt, în primul rând, conducătorii și antrenorii, nicidecum jucătoarele. Așa cred eu. De ce?……..
    Nici măcar Pristăvița, care e de-a locului, n-a lăsat senzația că vrea să muște din adversare, ci doar le zâmbea inferior la fiecare fază. Nici Nicoleta Dincă, cu dârzenia și ”răutatea”ei n-a arătat prea mare chef de handbal. Măzăreanu, Elisei, au intrat și ele în dorul lelii.”
    Nu-s de vina jucătoarele, dar le tragi un perdaf 🙂
    In rest, ne prefacem ca scriem un articol critic, dar promovam si sustinem incompetenta (adica ne facem ca lucram).
    Ramai, însa, un biet magnet de frigider:
    – subtire (profesional), că dacă-i greu, cade;
    – stă lipit pe o ușă (știm de care, dar înțelegem, că doar toți trebuie să trăim),
    – pus sau luat de stăpân pe/de pe ușă (cât e util / când nu mai provoaca amintiri placute, ori cand devine inutil).

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *