Off-road-ul vedetelor la Bistrița

  Sâmbătă, a doua zi de concurs. Lume multă la Baza de Agrement Lac. La sosire sunt așteptați concurenții. Și nu îi așteaptă oricine, ci chiar vedeta Antenei 1, Mihaela Rădulescu. Invitată la Tășuleasa, ea a ajuns și la competiția organizată de Nelu Șomodean și își aștepta colegul, pe Dani Oțil.
Fără fițe, Mihaela Rădulescu s-a integrat rapid în peisaj și a început să discute cu cei prezenți la finiș. Din când în când, era întreruptă de curioși care își doreau să facă poze împreună. Le-a răspuns tuturor cu amabilitate. La fel a făcut și cu reporterii săptămânalului nostru. „Nu am venit pentru interviuri, am venit pentru colegul meu, dar dacă trebuie, cu plăcere” ne-a spus, zâmbind, realizatoarea emisiunii „Duminica în familie”, după care ne-a acordat un scurt interviu.
  Cu ce ocazie la Bistrița?
Absolut din întâmplare. Eram în drum spre Tășuleasa, la invitația lui Alin Ușeriu și uite că am deviat puțin traseul. Asta pentru că mi-a povestit colegul meu, Dani, de concursul de aici și m-am gândit că ar fi frumos să vin să-mi susțin colegul și să mai arunc un ochi spre sportul ăsta absolut spectaculos, care mie îmi place foarte mult. Așa că… uite cum am ajuns la Bistrița și am bântuit pe aici vreo două ore, însă am avut un ghid foarte bun! Este vorba de Leonard Muha, de la Cassa Loco, pentru că era singurul bistrițean de care-mi aduceam aminte. Până la urmă m-am descurcat. Și iată că Bistrița, despre care voi ziceți că e foarte mică, s-a dovedit că pentru mine a fost foarte mare!
  Cum vi se pare orașul, la primul contact cu oamenii de aici?
Am mai fost prin copilărie pe aici. Îmi place. De fiecare dată când trec granița spre Ardeal, admit că am o stare aparte. Parcă te liniștește locul acesta, sunt altfel oamenii, au mai multă liniște decât cei de la București de unde vin eu și unde toată lumea e agitată, stresată. Și cel mai mult îmi place când se poate combina plimbarea asta cu ceva ce-mi place la nebunie, sportul pe două roți. Poate că în lunile care urmează o să mă înscriu și eu la un concurs, pentru că mă antrenez pentru așa ceva…
  Vreți să petreceți duminica în familie aici?
Eu aș vrea să petrec în fiecare oraș din țară dar, din păcate, nu depinde de mine. Depinde de edilii care ne fac invitația. Așa că, dacă ne face cineva de la Bistrița o invitație, o să venim!

 | 280 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On