Mai mult ca în sezonul trecut, dar mai puțin ca la alții! Vezi noile prețuri la pârtia de schi!

Taxele de urcare cu telescaunul pe pârtia de schi din Wonderland s-au mărit față de sezonul trecut după ce un proiect propus de primarul Crețu și votat alaltăieri în Consiliul Local a trecut ca vântul, cu doar două voturi împotrivă.

Astfel, dacă în iarna trecută se plătea un abonament de 30 de lei pe o zi întreagă de schi, de data aceasta vom plăti 50 de lei până la ora 16.00, iar în nocturnă încă 30 de lei. De asemenea, s-a instituit și un preț pe o urcare, care va costa 10 lei.

Partea bună este că primarul a avut un amendament la acest proiect, amendament care a fost votat la pachet. Astfel, de la 9.00 la 12.30 și de la 12.30 la 16.00 se va putea schia la prețurile din sezonul trecut. Adică 30 de lei abonamentul pentru adulți și 10 lei pentru copii.

În raportul întocmit și semnat de directorii din primărie Nicolae Scurtu, Adrian Cismaș și Adriana Antoneac, raport anexat proiectului de hotărâre, s-a făcut o comparație cu pârtiile de la Bușteni – Kalinderu, Poiana Brașov, Păltiniș, Sinaia, Predeal și Gura Humorului, unde prețurile sunt mai mari ca la Bistrița.

”Lucrările adiacente care au fost efectuate în cadrul complexului în anul 2018, au avut ca rezultat  diversificarea posibilităţilor de practicare a sporturilor de iarnă, fapt care atrage după sine, similitudini evidente cu posibilităţile de petrecere a timpului liber oferite de structuri similare din ţară. Acest fapt, coroborat cu creşterea preţurilor practicate de furnizorii de utilităţi, impune majorarea cuantumului taxelor, aşa cum au fost ele stabilite pentru anul 2019, prin H.C.L. 59/19.04.2018.”, se scrie în raport.

În fapt, lucrările din 2018 au început târziu, în noiembrie și au constat în lărgirea părții de sus a pârtiei și în achiziționarea unui tun care încă nu a fost instalat. A fost mărită și capacitatea de alimentare a lacului, dar șantierul pentru aducțiunea de apă din râu încă nu e finalizat, la fel ca și cel de consolidare a lacului.

Mai jos aveți prețurile votate de consilieri,amendamentul primarului și prețurile de pe alte pârtii, așa cum au fost prezentate în raport:

 

 

 | 2.404 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. bine ca avem preturi, chiar daca partia nu este functionala.

    Vai de steaua noastra 🙁

    Post a Reply
  2. ” s-a făcut o comparație cu pârtiile de la Bușteni – Kalinderu, Poiana Brașov, Păltiniș, Sinaia, Predeal și Gura Humorului,”. Spre norocul schiorilor Bistriteni, primarul Cretu nu a facut comparatie cu partiile din Austria unde se plimba el cu angajatii primariei pe banii nostrii !
    Despre conditiile de schiat ale partiei nu zice nimic pentru ca nici nu exista vreun termen de comparatie. Trebuie sa fii nebun sa bagi atatia bani intr-o partie care functioneaza 10 zile pe an, din care 7 zile te dai pe bolovani si iti distrugi schiurile pe care cu greu ti le-ai cumparat !

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *