Ne batem parte-n parte! Gloria, de la egal la egal cu CSM, pierde Supercupa la mustață!

Gloria a reușit un meci bun și în finala Supercupei, cu CSM București, după victoria spectaculoasă cu Rapid, din semifinale.

Bistrițencele s-au luptat de la egal la egal cu campioanele într-o partidă cu un nivel de handbal extrem de ridicat. Și au pierdut la un singur gol diferență, 28-27,după ce la pauză au intrat tot cu un singur punct în spatele bucureștencelor, 14-13.

În fapt, victoria CSM-ului poate fi atribuită portăriței Gabriela Moreschi, jucătoarea meciului, decisivă în multe momente.

Jucătoarele lui Florentin Pera au muncit mult, au ținut aproape și chiar și-au condus adversarele în câteva rânduri, arătând clar că în acest sezon au forța să obțină prima victorie în fața CSM-ului.

Cele două echipe se vor întâlni din nou peste două săptămâni, la Bistrița, în Liga Campionilor, unde fac parte din aceeași grupă.

Cea mai bună marcatoare a Gloriei a fost Danila so Delgado Pinto, care a primit și trofeul de golgeter al competiției.

Au mai marcat: Mbengue, Kirdiasheva – 5, Tamires, Niombla – 3, Burlacenko, Seraficeanu – 2, Vukcevic – 1

 | 746 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. Le bate CSM ul pe unde le prinde ! Acum era momentul , erau nepregătite !

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *