Ne-am (e)dilit de tot? Un material despre fumigena cu demolarea stadionului!

Văd o pistă falsă, o fumigenă aruncată de primar în legătură cu o eventuală demolare a stadionului și organizarea unui referendum pentru asta.

Poi Primăria ar trebui să se hotărască odată dacă poate și dacă vrea să îl  cumpere sau nu. Să găsească soluții cum să intre în proprietate și de-abia apoi  să se gândească dacă să-l demoleze sau nu.E ca și cum ai întreba prietenii dacă să divorțezi sau nu de Claudia Schiffer. Buahahhaah, poi ca să-i dai viteză, mai întâi ar cam trebui s-o vrăjești și s-o iei de nevastă,  nu?

Asta-i una. A doua: de ce să demolezi stadionul și să construiești altul în Wonderland? De ce nu poți construi acolo fără să demolezi ceva în altă parte? Ca să prelungești parcul, cică! Poi n-ai toată Pădurea Codrișor la dispoziție? 

Aberații, aiureli, tâmpenii…

N-ar fi mai normal să ne facem întâi echipă, să avem un sport bun de practicat pe un nou stadion și-apoi să băgăm cașcaval în infrastructură. Iar stadionul din parc să-l cumpărăm întâi de la lichidatorul Gloriei, la un preț rezonabil, să-l cosmetizăm un pic și să-l folosim pentru echipa asta ce-ar urma să treacă prin liga 3-a, a doua și să viseze la mai mult. Iar apoi, după ce am muta-o pe un alt stadion, să-l lăsăm ăsta din parc pentru sportul de masă, pentru ramurile de la Clubul Sportiv Municipal și pentru alte evenimente ale comunității.

Mă gândesc că asta ar fi ordinea logică și rânduiala cea mai firească.

Însă, administrația locală nu e prietenă cu normalitatea, ci visează de ani buni doar cai verzi pe pereți. Face orice, numai pe placul oamenilor nu. De parcă instituțiile astea n-ar exista ca să facă ce vrem noi, ci invers. Noi, toți cei care compunem societatea, ne alegem și plătim niște reprezentanți care a doua zi se întorc fix împotriva noastră. Și apoi suntem obligați să ne adaptăm la ce visează ei noaptea și pun în practică a doua zi.

Așa că, dacă tot au făcut de doi ani o comisie plătită și menită să stabilească ce-i cu stadionul, n-ar fi mai bine să și lucreze oamenii ăia câte ceva? Și să ne spună dacă Primăria poate să cumpere stadionul și-abia apoi să ne întrebe ce să facă cu el. Iar dacă noi toți suntem atât de dobitoci să-l demolăm și să-l transformăm în parc deși avem toată pădurea la dispoziție, atunci să ne merităm soarta.

Dar, deocamdată, sunt convins că tema asta e doar o diversiune pentru a trage de timp, într-o problemă extrem de complicată.

Primăria se chinuie acum să găsească soluții cu stadionul, după ce a contribuit din plin la dispariția Gloriei. Un club care nu făcea altceva decât îi lua din palme castana asta fierbinte. Administrația plătea 20 de miliarde pe an (jumătate din cât se preconizează acum să dea la handbal) și nea Jean cu ai lui se ocupau foarte bine de problema stadionului, a sportului de performanță în județ și a fotbalului juvenil.

N-a fost bine așa, mno, acum hai să vedem de ce ești tu în stare, măi edilule, măi. Să vedem dacă tu poți cu 20 de miliarde vechi să faci treburile astea. Să faci o echipă care să reziste 20 de ani în Liga 1, să administrezi un stadion pe care Gloria cheltuia un miliard pe lună și să te ocupi de peste 300 de copii care făceau sport organizat.

Poi n-o să poți! Vezi, de-ai zic că te-ai eDILIT?

Adrian Linca

 | 1.156 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *