A murit dar rămâne o legendă! S-a stins profesorul Ion Voica!

În această dimineață, la 11 zile după ce a împlinit 71 de ani, profesorul Ion Voica a decedat în casa lui din strada Subcetate. Suferea de câțiva ani de o boală grea, în urma căreia îi fusese amputat un picior.

Ion Voica e unul dintre numele cu mare rezonanță în istoria sportului bistrițean. Fost fotbalist la Gloria, antrenor la copii și juniori, el a fost cunoscut mai ales în calitate de profesor de educație fizică, predând peste 40 de ani la mai multe școli din oraș. Tatăl a doi copii la fel de celebri, Titi și Adrian Voica, soțul profesoarei de desen Felicia Voica a făcut parte dintr-o familie foarte iubită și apreciată în acest județ.

Ion Voica s-a născut la Lipov, lângă Segarcea, la 40 de kilometri de Craiova. În 1965 a dat admitere la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca. În 1968 a fost repartizat ca profesor la Scoala Generală numărul 2 din Bistrița, urmând să predea mai apoi și la Generală 1, Electrotehnic dar cel mai mult la Andrei Mureșanu.

În copilărie a făcut box, atletism și fotbal. Venit student la Cluj, e legitimat la divizionara C Medicina. După un sezon trece în Divizia B la Clujeana.

Repartizat la Bistrița, joacă la Gloria în sezonul 1968-1969 alături de nume consacrate ca Pădureanu, Treabă, V. Ciocan, Câtu sau Damian. În 1969 se transferă la Foresta Susenii Bârgăului, o echipă puternică în acele vremuri, iar în 1971 la CFR Bistrița. Între 1973-1975 joacă în Divizia C la Foresta Bistrița, după care renunță la activitatea de fotbalist la doar 28 de ani, dedicându-se catedrei și grupelor de copii și juniori.

Personalitate aparte în județul nostru, atât ca profesor dar și ca om, s-a impus prin valoare, simplitate, franchețe, creându-și un stil propriu, inconfundabil, care l-a făcut iubit printre cunoscuți.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Înmormântarea va avea loc luni, 24 septembrie, de la ora 12.30, la capela de pe strada Tărpiului

 | 16.624 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

10 Comments

  1. Domnului profesor, odihna vesnica in dreapta Domnului nostru si familiei indurerate sincere condoleante! Cu respect si tristete, Fam Dr. Marius N Pop

    Post a Reply
  2. Condoleanțe!

    Post a Reply
  3. ”s-a impus prin valoare, simplitate, franchețe, creându-și un stil propriu, inconfundabil..” Așa este, Dumnezeu să-l odihnească!

    Post a Reply
  4. Drum lin in liniste si lumina printre stele , dle profesor !

    Post a Reply
  5. ”Marsul Biciclistilor Clujeni 22 sept 2018” – participarea la acest eveniment sportiv o dedic fostului meu Profesor Voica, l-am îndrăgit și respectat. Dumnezeu să-l aibă în grija lui!

    Post a Reply
  6. Dumnezeu să îl odihnească în pace.

    Post a Reply
  7. Dumnezeu sa il odihneasca in pace. Domnule profesor nu te voi uita niciodata!

    Post a Reply
  8. Dumnezeu sa l odihnească pe marele om profesor îndrumător care a marcat cu vita sa exemplară viețile noastre si ne-a invatat cum sa creștem oameni între oameni…Ma închin cu piosenie acestui mare exemplu de demnitate modestie si caracter iar familiei transmitem sincere condoleante…Cu deosebit respect pr Ioan Mihai Pop

    Post a Reply
  9. Dumnezeu sa te aiba la dreapta lui domnule Voica, sa ai drum lin spre spre RAI! Condoleante familiei indurerate,Felicia draga , suntem alaturi de tine cu mintea,sufletul si inima ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! fam. Ghita

    Post a Reply
  10. A fost și va rămâne o legendă a Bistriței, ca OM înainte de toate , un excelent șlefuitor de caractere și un adevărat părinte pentru cei care i-am fost elevi .
    La revedere , Dom’ Profesor , Dumnezeu să te aibă în pază !

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *