Media zilelor trecute ne-a adus o nouă veste tristă: a plecat dintre noi pentru totdeauna Mircea Angelescu! Nu m-aș fi încumetat să-l pomenesc azi, după ce presa centrală (în special cea sportivă) a relatat despre acest cernit eveniment, dacă acest personaj interesant n-ar fi avut implicații speciale în județul Bistrița-Năsăud.
Profesor universitar la Facultatea de Construcții București, o minte sclipitoare în tot ceea ce a întreprins, Mircea Angelescu a debutat în lumea fotbalului mai întâi la Sportul Studențesc și, nu după mult timp, la vârsta de 32 de ani, este desemnat președinte al Federației Române de Fotbal. A slujit Federația, cu bune rezultate, practic toată viața, până când, la 71 ani, a închis ochii pentru vecie. De numele lui se leagă – sau în perioada „domniei Angelescu”- s-au adjudecat realizări precum calificările la CM și CE, primele măsuri de democratizare a sportului, introducerea (recunoașterea) fotbalului profesionist, ș.a. Postura lui de ministru al sportului după decembrie ”™89 a produs multă speranță pentru propășirea sportului românesc. Constituirea Ligii Profesioniste de Fotbal și cea mai bună prestație mondială a fotbalului românesc (CM 1994) sunt fapte legate și de inteligența lui scrutătoare.
Dar numele lui, nu putem omite, este legat și de județul nostru: stagiile de la Bistrița ale echipei reprezentative a României, vizitele președintelui Angelescu înainte și după ”™90 au dat curaj Gloriei în drumul promovării pe prima scenă fotbalistică și a maturizării sale ulterioare.
În una din vizitele sale la Bistrița îmi spunea că ar dori să facă o vizită la Telciu, la un anumit kilometru al căii ferate. Nici un alt detaliu. M-a mirat „misterul”, pentru că, după cum îl știam de la întemeierea județului (februarie ”™68), era comunicativ, plăcut la dialog, chiar un bun causeur. Mă gândeam anticipativ că o fi ceva legat de șantierul „Salva-Vișeu”. Dar nu era posibil, pentru că avea vreo zece ani când șantierul „era în floare”.
Ne-am dus, am văzut, ne-am întors, el tăcut și îngândurat, eu în postura celui ce respectă tăcerea. Abia ajunși la Bistrița, în fața unei cafele și a unui „păhărel”, într-un „abur de Kent” îmi spune: „șantierul Salva-Vișeu nu a fost o invenție a comuniștilor. Ideea și lucrările s-au născut mult mai înainte. Când ele ajunseseră spre Telciu, înainte de ”™40, tatăl meu funcționa pe acest tronson ca picher. S-a înțeles bine cu localnicii. N-ar fi plecat spre Regat dacă n-ar fi fost tulburătoarele evenimente ce au urmat.”
Poate și de aceea Mircea Angelescu a fost un prieten al Bistriței. Un prieten care nu s-a dezis niciodată. Chiar și când sănătatea i-a jucat feste, ținându-l în „tronul invalizilor”. Nu scăpa niciodată prilejul, în varii ocazii pe la București, să întrebe: Jeane (Pădureanu), este sănătoasă Gloria? Să mergeți înainte!
Îi vom păstra o duioasă amintire…
Ultimele comentarii