Minifotbal: Mondialul de la Baza Raoul! Raal-Extratereștrii, astăzi de la ora 20.00!

Mai sunt trei etape din sezonul regulat al Ligii I din Campionatul Municipal de Minifotbal Bistrița și lucrurile sunt departe de a fi lămurite.
Plutonul de 4 echipe continuă să conducă în clasament, dar sunt despărțite de puține puncte.

Extratereștrii sunt lideri, trupa lui John Runcan făcând din nou spectacol în meciul cu Amigos Team, Precup și Sebi Rus cu câte o dublă, Halas și „Mandea” Dănilă aducând încă 3 puncte.

FC Stone Team a făcut scor cu Viticola Dumitra, Raal a avut serios de tras cu incomoda echipă Luceafărul Șieu, iar Marimar Nelyseb a făcut uitat eșecul din etapa trecută și au câștigat derby-ul cu Sam Construct, dublele lui Sigheartău și Bortaș consolidând poziția în clasament.

Sandy Cola a pierdut puncte prețioase cu Belco Avia, golul anulat acestora când mai erau mai puțin de două minute cântărind decisiv. Până atunci, Petruț Chirlejan, la unul dintre cele mai bune meciuri pentru „cobre” și „Tani” Savu au dus echipa lui Remus Conea în avantaj, Meșter marcând și el pentru „beclenari”.

Și Magic Team au pierdut 2 puncte, dar meritul e al Vikingilor, trupa lui Marius Someșan reușind un joc excelent, asta poate și datorită noilor echipamente oferite de Fortuna și DancoBuilding,dar și paradelor de senzație reușite de portarul Boca. QoWatt stă la pândă și așteaptă pașii greșiți ai adversarilor, trupa lui Chețan fiind la doar un punct de ultimul loc de play-off, după victoria cu Shadows Arcalia.

Rezultatele etapei cu numărul 12,clasamentul și programul complet al etapei de astăzi :
Luceafărul Șieu – Raal 1-3, Extratereștrii – Amigos Team 6-0,Viticola Dumitra-FC Stone Team 1-9,Vikingii-Magic Team 1-1, CS Marimar Nelyseb – Sam Construct 4-1, Sandy Cola-Belco Avia 0-6, Shadows Arcalia-Qowatt 4-7.

Clasament: 1.Edtratereștrii 34p, 2.FC Stone Team 31p, 3.Raal 31p, 4.Marimar Nelyseb 27p, 5.Magic Team 20p, 6.Rimini 19p,7.Sandy Cola 18p,8.Sam Construct 16p, 9.QoWatt 16p, 10.Belco Avia 15p, 11.Vikingii 14p, 12.Amigos Team 13p, 13.Luceafărul Șieu 12p, 14.Viticola Dumitra 6p, 15.Shadows Arcalia 5p, 16.Emi Corporation 0p.

Etapa a 13 a, sâmbăta 3 decembrie ora 14 QoWatt – Vikingii, ora 15 FC Stone Team-Shadows Arcalia, ora 16 Belco Avia-Luceafărul Șieu, ora 17 Magic Team – Sandy Cola, ora 18 Amigos Team – Rimini, ora 19 Sam Construct – Viticola Dumitra, ora 20 Raal-Extratereștrii.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 1.276 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *