Minifotbal, Liga I: Extratereștrii ”“ River Plate, sâmbătă aplaudăm campionii!

Se trage cortina peste cea de a doua ediție a Ligii a II din Campionatul Municipal de minifotbal. Peste 400 de jucători au contribuit la spectacolul acestei Ligi, fenomenul minifotbal fiind din ce în ce mai prezent în viața sportivă a orașului Bistrița.

Campioana meritorie a acestei ediții e echipa Extratereștrilor Pokemoni, care a reușit performanța de a fi pierdut doar un singur meci, în fața campioanei en-titre River Plate. Trupa lui Runcan are șansa revanșei în fața lui Coșneac&Company, sâmbătă seara, când vor juca cu trofeul pe masă.

Trofeul și medaliile vor fi înmânate de Ioan Onicaș, reales președinte al Federației Române de minifotbal și de Borșoș Raoul, organizatorul acestei competiții, proaspăt numit Director Regional la una dintre cele 4 regiuni naționale, cea de Nord-Est.

Ca o premieră, anul acesta întrecerea a fost tur-retur, nu mai puțin de 264 de meciuri fiind găzduite de Baza Raoul, cea mai modernă arenă din județ. De altfel, seara de sâmbătă va fi una specială pentru Borșoș Raoul, care va inaugura cele două tribune cu scaune ale sinteticului.

“ Respectul de care se bucură această competiție la nivelul Federației mă surprinde în mod plăcut. Să fac parte din structurile de conducere ale Federației de minifotbal iar orașul nostru să găzduiască Finala Cupei României, cea mai mare competiție la nivel național, cu 64 de echipe participante înseamnă enorm pentru cei doi ani de existență a Campionatului Municipal, dar sper ca lucrurile să nu se oprească aici”, a declarat Raoul Borșoș pentru Sportul Bistrițean.

Meciul dintre Extratereștrii și River Plate, ultimul al acestei ediții de campionat se va disputa sâmbătă de la ora 20.00, fiind urmat de Festivitatea de premiere, la ora 21.00

 | 476 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *