După încă o etapă în care echipele din vârful clasamentului și-au luat partea leului, primele două se intâlnesc sâmbătă într-un meci care poate decide campioana.
Raal vine după o victorie categorică cu Lazio Budac și după o altă victorie din restanța de miercuri cu Atletico, în timp ce liderii au toate motivele să iși facă griji, mai ales după victoria greu obținută în fața Bistrițenilor. Bistrițeni care și-au vândut scump pielea, revenind spectaculos de la 0-2, după o dublă de senzație reușită de Mircea Simionca, aflat la unul dintre cele mai bune jocuri ale sale. Duțu Dradici a marcat însă și au adus victoria Extratereștrilor, victorie ce îi menține pe primul loc. River Plate nu a avut emoții cu lanterna roșie Teraplast, iar Vikingii nu au reușit decât un egal cu Atletico.
Roxana joacă spectaculos de la meci la meci, Chelsea plecând cu 10 boabe acasă, în timp ce NicMar Danci au reușit din nou o evoluție apreciată de public, continuând să adune puncte. Leoni au revenit pe tabelă și au trecut și de Blanco, vecinii lor din clasament, dar nici Shadows nu s-au lăsat mai prejos și și-au trecut in cont a doua victorie consecutivă, după ce au marcat cand nimeni nu se mai aștepta.
Rezultate, clasament și programul complet al etapei viitoare: Raal-Budac 12-2, Chelsea-Roxana 0-10, Bistrițenii-Extratereștrii 2-3, Leoni-Blanco 4-2, Comelf-NicMar Danci 4-10, Teraplast-River Plate 1-5, Vikingii-Atletico 1-1, Energoplast-Shadows 1-2.
Clasament: 1. Extratereștrii Pokemoni 57p, 2. Raal 55p, 3. River Plate 54p, 4. Roxana 41p, 5. NicMar Danci 35p, 6. Vikingii 34p, 7. Leoni 26p, 8. Bistrițenii 23p, 9. Lazio Budac 23p, 10. Shadows 23p, 11. Chelsea 21p, 12. Blanco 20p, 13. Energoplast 19p, 14. Atletico 17p, 15. Comelf 9p, 16. Teraplast 1p.
Etapa viitoare, 13-14 februarie: sambata ora 16 Lazio Budac-Bistrițenii, ora 17 NicMar Danci-Leoni, ora 18 Raal-Extratereștrii Pokemoni, ora 19 Roxana-River Plate, ora 20 Teraplast-Energoplast. Duminica, ora 19 Chelsea-Atletico, ora 20 Blanco-Vikingii, ora 21 Shadows-Comelf.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.
Ultimele comentarii