Minifotbal, Liga a doua: Gloria 9 și La Squadra întorc clasamentul!

Plecate cu șansa a doua în fața ocupantelor locurilor 2 respectiv 3, cele două formații au oferit o lecție de fotbal pe care cei prezenți la Baza Raoul au gustat-o din plin. Gloria 9 a condus tot timpul ostilitățile pe teren, dar finalul a aparținut celor de la Farel care au reușit să egaleze la 2. Ultimul cuvânt l-au avut însă tot Gloria 9, care au fructificat un contraatac rapid și au reușit o nouă victorie de răsunet.

Nici La Squadra nu s-a lăsat mai prejos, și, fără câțiva titulari și fără Emiliano pe bancă, au reușit să câștige jocul contra celor de la Muncelului. Trupa lui Ivan nu a știut să profite de eșecul celor de la Farel și lupta pentru promovare rămâne deschisă.

De aceste eșecuri au profitat liderul Friends Melarox, care a câștigat la pas cu Netvolt, având din nou în Florin Arcălean principalul marcator și Sandy Cola, echipa din Beclean ajungând acum la o singură lungime de locurile care asigură promovarea. Nici Dacii Liberi nu au stat degeaba, trupa „profesorului” Popovici câștigând, nu fără emoții, meciul cu Olimp. Tot cu emoții au câștigat și Hobbits, deși au condus tot timpul pe tabelă, și trupa lui Paul Zaig pare să își fi revenit, în timp ce AMG nu se mai regăsește, suferind o nouă înfrângere cu Young Boys. Real Unitaxi a făcut din nou show, Hazbei fiind din nou vioara întâi, dar merită remarcată revenirea cu gol a principalului susținător al echipei, Mitru marcând cu un șut plasat. Rombat, cu Narcis imbatabil în poartă, leagă două victorii și arată că și lupta în subsolul  clasamentului rămâne deschisă.

Rezultate, clasament și programul etapei viitoare: Hobbits-Atlantis Tour 7-6, Dacii Liberi-Olimp 11-8, Young Boys-AMG 4-1, Old Boys-Real Unitaxi 4-9, Netvolt-Friends Melarox 1-6, Sandy Cola-Unirea 6-0, Rombat-Automobile Pip 2-1, Farel-Gloria 9 2-3, La Squadra-Muncelului 3-2.

Clasament: 1. Friends Melarox 70p, 2. Farel 66p, 3. Muncelului 62p, 4. Sandy Cola 59p, 5. Hobbits 58p, 6. Dacii Liberi 55p, 7. La Squadra 52p, 8. Real Unitaxi 45p, 9. Netvolt 42p, 10. AMG 38p, 11. Young Boys 36p, 12. Atlantis Tour 36p, 13. Old Boys 34p, 14. Olimp 26p, 15. Gloria 9 21p, 16. Automobile Pip 16p, 17. Rombat 12p, 18. Unirea 6p.

Etapa viitoare, 23-24 aprilie: Real Unitaxi-La Squadra, Farel-Hobbits, Muncelului-Gloria 9, Atlantis Tour-Young Boys, AMG-Dacii Liberi, Olimp-Netvolt, Unirea-Old Boys, Friends Melarox-Rombat, Automobile Pip-Sandy Cola.

Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 781 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *