– Dănuț Matei, jucător în 171 de meciuri pentru Gloria și antrenor vreme de 8 ani la echipa a doua, a decis să plece la Mediaș, unde a fost numit de Ioan Horoba secund la echipa mare.
După 15 ani la Gloria ai decis să pleci la Mediaș. Ce te-a îndemnat să alegi această schimbare?
Faptul că după atâția ani am coborât din punct de vedere profesional, în loc să urc. Eu cred meritam mai mult după 15 ani de antrenorat. Calitățile și experiența acumulată poate mă recomandau pentru un post de secund la echipa mare. Și poate acest moment ar fi fost unul potrivit pentru mine. Nu-i mai puțin adevărat că și partea financiară m-a decis să fac acest pas. În meseria aceasta trebuie să fii tot timpul cu bagajele făcute dacă vrei să ajungi mai sus. Dacă nu vrei asta, atunci stai pe lângă casă și accepți orice ți se dă, juniori, copii, orice.
Ai avut un moment greu în campionatul trecut, când ai fost schimbat de la echipa a doua. Acum, la rece, cum vezi situația de atunci?
Nu-mi reproșez nimic pentru acel moment. Am fost corect, nu încăpățânat cum zic unii. Nu pot să-mi bat joc de 20 de jucători, pentru ca unul să fie privilegiat. N-am făcut asta niciodată și nu o s-o fac, fiindcă așa am fost crescut.
Ce-i reproșezi președintelui Pădureanu în relația cu tine?
Nu știu dacă relația dintre noi a fost altfel decât orice relație dintre șef și angajat. Poate că eu aș fi așteptat ca în decursul anilor această relație să fie cu totul alta. Aș fi vrut să fi fost mai mult apreciat pentru faptul că am muncit, că am fost corect, că n-am deranjat pe nimeni cu probleme de indisciplină. O recompensă în plan profesional pentru toate astea poate că aș fi meritat. Poate că dânsul a considerat că faptul că am lucrat 8 ani la echipa a doua e o recompensă suficientă. Însă n-a fost așa.
Ce-ți dorești pentru această nouă etapă din viața ta de antrenor?
Rezultate. Până la urmă faptul că antrenezi bine, că ești un om de caracter și altele de genul acesta nu te recomandă fără rezultate. Sper să am rezultate și o altă motivație, fiindcă și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am plecat.
Ultimele comentarii