Mărioara, în impas

Mărioara Munteanu a stricat pronosticurile, după ce a ratat atât medalia de aur așteptată de toată lumea, cât și podiumul la total, în cadrul Campionatelor Europene de haltere. Sportiva numărul 1 a județului vrea să se retragă din activitate și să-și întemeieze o familie

Orașul Lignano Sabbiadoro din Italia a găzduit în acest an Campionatul European de Haltere – seniori, competiție la care România avea mari speranțe la un nou titlu, în special la feminin, multipla campioană europeană Mărioara Munteanu plecând ca favorită. Din păcate, surpriza neplăcută a produs-o tocmai sportiva bistrițeană, care a dezamăgit prin locul 4 obținut la finalul competiției la total (categoria 53 kg), deși a prins un loc 3 la smuls. Cu acest rezultat, Mărioara riscă să nu poată participa la Jocurile Olimpice.
Celălalt bistrițean, Răzvan Martin a concurat în grupa C la categoria 69 kg (locul 19 la final), unde a ridicat 280 kg la total (125 la smuls și 155 la aruncat), o performanță bună, după cum afirmă și antrenorul emerit Mugur Saranciuc: ”A fost un rezultat bun, mai ales că Răzvan a concurat între seniori. Această competiție a fost pentru el una de verificare înaintea Europenelor de juniori din luna iulie. A fost forțat cu categoria 69 kg, pentru că putea să concureze la 62 kg și cu performanța obținută ar fi intrat între primii 6 seniori. Dar asta nu mai este treaba mea”, a încheiat Mugur Saranciuc.
Alexandru Roșu – locul 6 la categoria 69 kg și Sebastian Dogariu – locul 7 la categoria 77 kg au completat tabloul performanțelor obținute de Lotul Olimpic de seniori. Antrenorii României au fost Nicu Vlad, Marian Zăldoi și Petre Becheru.


Nu știu ce s-a intâmplat cu Mărioara, n-am fost acolo, n-am vorbit cu cei din Federație. După rankingul din 2007, ar putea să se califice la Olimpiadă. Totul depinde de cei din Federație, de ce strategii au ei. O să ne lămurim în această săptămână.

Mugur Saranciuc

Mărioara Munteanu: ”Nu mă interesează Jocurile Olimpice!!!”

Mărioara Munteanu ne spune care au fost motivele rezultatelor slabe de la Campionatul European și afirmă, în premieră, că aceasta a fost ultima competiție la care a luat parte.

Mărioara, ce s-a întâmplat în Italia?

Nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, eu sunt foarte mulțumită de rezultatul obținut. Este foarte simplu să se vorbească din fotoliu, mai ales cei cu funcții înalte. Cert este că nimeni nu are ce să-mi reproșeze. Nici antrenorii, nici presa, nici conducerea. Până acum am fost lipsită de modestie, dar acum sunt modestă și în același timp mulțumită. Nu mai pot concura în fața unor sportive de 17 sau 18 ani! Asta e realitatea, chiar dacă e dureroasă. De ce să le dau speranțe tuturor în privința Olimpiadei, când eu știu ce pot și cu ce probleme mă confrunt? Acest Campionat European a fost ultimul din cariera mea!

Să înțeleg că ai fost accidentată la aceste Europene?

Am avut multe probleme, în special la picioare. Nu trebuie să o luăm ca pe o dramă, însă cei aproape 30 de ani de activitate, din care ultimii 6 cu performanțe înalte, și-au pus amprenta asupra sănătății mele. Dacă pentru unii nu contează, eu țin la sănătatea mea, iar în viitor mai am multe de făcut…

Cum rămâne cu Jocurile Olimpice de la Beijing?

Jocurile Olimpice nu mă interesează! Deși va mai exista un concurs în Asia, de unde se mai pot califica primele 15 sportive. Dar, așa cum am mai spus, nu mă mai interesează și nimeni nu are ce să obiecteze! Mi-au ajuns anii de haltere, încununați cu particiarea la două Olimpiade. Nu cred că o a treia prezență este o prioritate pentru mine. Am alte planuri.

Ce fel de planuri. Sună a retragere?

Luați-o cum vreți. Ceea ce îmi doresc este un an de relaxare, în care să mă gândesc la persoana mea, la o familie, la un copil… Consider că o etapă a vieții mele
s-a încheiat și alta trebuie să înceapă. Cea care va urma va fi mult mai dură. Nu am avut copilărie și nici o o viață personală. Ar fi timpul să îmi văd de viitorul meu soț, de familia mea. Poate voi mai face haltere pentru a mă întreține sau poate voi antrena. Sunt multe de făcut în viitor. Oricum, pot să îmi închei activitatea, pentru că mi-am făcut datoria din plin!

 | 425 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On