Anja Andersen a preluat Oltchimul de 14 zile și colegii ei din România o desființează după primul meci pierdut. Nu contează că a câștigat tot ce se putea câștiga, atât ca jucătoare cât și ca antrenoare, concluzia „specialiștilor” este că nu știe nimic. Să existe atâta critică pentru cineva, care a realizat maximum în acest domeniu, înseamnă (vorba poetului) că„…suntem muști de-o zi, pe-o lume mică….”
La fotbal este și mai rău, toata lumea se pricepe: critică, contestă, dă sfaturi, mai ales cei care n-au antrenat niciodată.În micimea lor, când ai rezultate, acești „specialiști”, consideră că acestea nu sunt altceva decât rodul întâmplării.
Pentru ei, nu contează, că după opt ore de serviciu, în loc să mergi la un film sau cu copilul în parc, umbli din clasă în clasă cu speranța că vei găsi „material” de calitate, care asteaptă să fie modelat după gândul și priceperea ta.
Chiar dacă nu ai condiții (vestiar, teren de antrenament, bani pentru competiții), muncești din greu șase, șapte ani (cu o generație) perioadă în care transformi concediile în cantonamente și duminicile în zile normale de lucru. Deși reumatismul, coxatroza și alte boli ascunse, ne așteaptă la cotitură, noi ne încăpățânăm să fim prezenți la antrenamente și să dăruim toată știința noastră celor dornici să facă înaltă performanță.
Și când roadele muncii tale încep să apară, acești „specialiști”(mari oameni) te răsplătesc cu expresii de genul: „un antrenor norocos, a prins o generație de excepție”. Și atunci iți vine să te lași de meserie, să te retragi în singuratatea ta și să le faci și lor un „bine”, să-i lași fără „obiectul muncii” lor.
Constantin Sava
Ultimele comentarii