Nicolae Manea și Jean Pădureanu se despart. După meciul jenant cu U Cluj, cei doi s-au înțeles să se întâlnească luni și să stabilească ce vor face în continuare. Însă președintele nu a mai avut răbdare încă 3 zile și a anunțat la conferința de presă de după meci că Manea și-a dat demisia și că până luni va numi un alt antrenor.
"Nu mi-am dat demisia. Dar dacă pe el l-a luat gura pe dinainte, na, mi-o dau! Nu se mai poate așa. Jucătorii nu mai vor să joace. Și-au depus memorii, nu mai pot sta fără bani. Anton, Peteleu, Predescu, Tudose și-au depus zilele astea și vor urma și ceilalți. Îmi pare rău, cred că echipa asta se va destrăma", a declarat Nae Manea pentru sportulbistritean.ro.
Tehnicianul spune că nu a încasat nici un ban de când a venit la Bistrița și că mai avea contract până în vară. Voi renunța la o parte din bani, să vedem, vom discuta, ne vom înțelege. ", spune Manea, care speră să recupereze ceva din sumele pe care clubul i le datorează.
Adrian Linca
Ultimele comentarii