Cu liniuțe și de la capăt:
– M-am simțit mândru de Bistrița mea pe tot parcursul competiției. Atât pe teren, cât și în tribune, bistrițenii s-au comportat exemplar. Am văzut atâtea gesturi de fair-play și de bun simț câte n-am văzut nicăieri în ultimii ani. Am multe exemple, dar unul mi-a rămas pe retină.
Un jucător advers s-a accidentat într-un meci cu o echipă bistrițeană și părea ceva grav.
Dar coechipierii lui erau preocupați cu golul, cu meciul, să egaleze într-o semifinală.
În suferință evidentă, accidentatul era înconjurat doar de jucători bistrițeni, purtat pe brațe și ținut de frunte de ai noștri.
Mi-a plăcut atât de mult faza asta, că am uitat instant toate relele, că sunt și de-astea, pe care le-am trăit de-a lungul anilor la sintetic.
– Dacă cineva anticipa că Extratereștrii vor ajunge în finală, că FC Stone se va califica în sferturi și Raal în optimi, râdeam ușor pe sub mustață și îl trimiteam la aer curat.
Nici măcar Raoul Borșoș, cel mai optimist dintre toți, nu se gândea la așa ceva și se mulțumea cu cele 3 echipe bistrițene ieșite din grupe. Așa că, să nu-l mâniem pe Doamne-Doamne și să ne bucurăm de aceste rezultate de senzație.
– Minifotbalul nu mai poate fi ignorat de autoritățile locale și naționale, de cei care conduc sportul în plan județean și central, de cetățenii fiecărei comunitpți.
E un fenomen al vieții sociale, o formă de mișcare la îndemâna multora, agreată și de cei peste 40 de ani, care altfel încep s-o lase mai moale cu sportul.
Alături de alergare și ciclism, minifotbalul e în primele 3 activități sportive de masă și chiar de performanță.
– Bistrița s-a refugiat la minifotbal odată cu dispariția Gloriei. Fotbaliști sau spectatori, au găsit în minifotbal plăcerea, bucuria și satisfacțiile pe care le aducea echipa fanion a orașului.
Interesul pentru acest turneu final a fost la bătaie cu meciurile de baraj ale echipei de liga a treia.
– Extratereștrii și Raal, încet-încet și Stone, merită locuri în prim planul sportului bistrițean. Nu mai sunt de mult niște cenușărese, niște grupări la marginea fenomenului sportiv bistrițean, ci și-au câștigat locul între brandurile de cinste ale sportului nostru local.
– În continuare, Primăria nu înțelege care-i treaba cu sportul în acest oraș. Dacă la începuturile administrației Turc ni se vorbea mult despre sportul de masă, e de neînțeles de ce n-a fost sprijinită această oportunitate.
Nu mai vorbim despre plusurile financiare și de imagine pe care le-au adus cei 1000 de oaspeți prezenți 4 zile în oraș. Din nou, doar Consiliul Județean a susținut și acest eveniment, în vreme ce Primăria l-a ignorat ca și cum n-ar fi existat.
– În ce privește jocurile propriu zise, Extratereștrii au excelat până la finală.
Și-au dat sufletul într-o semifinală memorabilă, cu o echipă bucureșteană de calibru și n-au mai avut benzină pentru ultimul meci.
De remarcat felul în care s-au adaptat din mers la minifotbalul actual, cu două transferuri fără de care nu cred că ar fi ajuns atât de departe, Covaci și Cojocaru.
Însă, meritul e al tuturor, cu un plus pentru portarul Trif – care a reușit meciurile vieții lui.
Trebuie apreciate și eforturile patronului John Runcan, fiindcă nu e ușor să susții azi nici o activitate sportivă fără ajutorul statului.
FC Stone a venit tare din urmă în ultimii ani, pe imaginea și entuziasmul lui Voicuț Florea. Un tip admirabil pentru felul în care a reușit să depășească momente grele, complicate, traumatizante din viața lui, revenind de fiecare dată la pasiunea ce i-a fost insuflată de mic, fotbalul.
Stone Team a jucat cu sufletul și cu ambiția de a intra la masa greilor.
Raal e un exemplu de continuitate, de răbdare, de perseverență. Uneori plătește tribut acestui stil conservatorist care se regăsește și în jocul echipei, într-un sport aflat în continuă transformare. Dar, iată că a reușit și de data aceasta, cu stilul ei ce pare uneori ușor expirat să țină pasul cu lumea dinamică a minifotbalului.
– Câteva cuvinte și despre Raoul Borșoș, fiindcă le-a spus el pe toate în podcastul meu.
Tenace, harnic, optimist, Raoul e tipul de om care iese pe ușă și intră pe geam când are de rezolvat ceva.
Crede cu sfințenie în pasiunea lui pentru minifotbal, pe care l-a adus la un nivel incredibil de la statutul de fotbal în curtea școlii. Prin muncă și pricepere, Raoul și-a câștigat și el un loc important între oamenii de sport din acest județ și ar trebui consultat, ajutat, promovat oridecâte ori e nevoie.
– Și, de final, așa, hai să ne dăm un pic mari și cu transmisia de pe net. Am comentat 32 de meciuri, într-un maraton cum n-am mai trăit în peste 25 de ani de presă. Dar nu eu am dus greul, nici pe departe, ci Paul Ionele și Geta Ionele, care au realizat o producție impecabilă. Bravo, copii!
Adrian Linca
Ultimele comentarii