Ediția a 5-a a Cupei Bistrița la fotbal pe teren sintetic a avut o finală extrem de spectaculoasă. Duminică seara, Magnificii si Pokemonii au făcut show la Baza Sportivă „Alex”, iar la final și-au dat mâna și au pozat împreună. Pokemonii lui Holbură au condus cu 1-0, dar Tomoioagă și Coșneac nu s-au putut lăsa împăcați cu gândul că vor ieși învinși, marcând golurile „magnificei” victorii. Meciul a fost o încântare pentru cei peste 100 de spectatori, dovedindu-se încă o dată că Bistrița are mulți fotbaliști talentați, nerealizați pe deplin.
Gazdele de la RCB Electro le-au oferit cupe celor două finaliste, care s-au ales și cu premii în bani, 1200 de lei pentru învingătoare, 800 pentru învinsă. Un premiu ar fi meritat și arbitrul Daniel Ciobănică, pentru felul în care a condus finala.
Pokemonii: M. Rus, Groza, Drădici, Covrig, Bozbici, G. Bucur, Gocan, Moldovan, Holbură.
Magnificii: Simionca, Muscar, Micu, Șomodi, Coșneac, Tomoioagă, Cobzaș, Ilovan
Ultimele comentarii