Clubul de lupte Hercules a reprezentat Bistrița la Cupa “CFR Brașov”, copmtetiție rezervată copiilor începători (8-10 ani, 11-12-ani, 13-15 ani).
Au participat cluburile Steaua, CS Câmpulung Muscel, LPS Slatina, CSM Bacău, CS Rm. Vâlcea, CS Hercules Bistrița, CS Bușteni și CFR Brașov.
Bisrițenii au participant cu 4 sportivi: Cătălin Drăgan (52 kg), Nechita Călin (38 kg), Rotaru Andrei (25 kg), Isip Patrik (52 kg) – foto, de la stânga la dreapta. Drăgan (categoria de vârstă 13-15 ani), aflat la primul său concurs în afara județului, a pierdut ambele meciuri disputate. La aceeași categorie de vârstă, Isip a terminat pe poziția a 3-a. Surprizele plăcute au fost Rotaru și Nechita (11-12 ani). Ambii au ocupat locul secund în clasamentul final la categoriile lor de greutate.
“Am bifat acest concurs pentru a acumula experiență. La nivel de începători stăm bine, dovadă evoluțiile bune, nu neapărat pozițiile ocupate la final, ale luptătorilor noștri. A fost un test bun, care ne arată că suntem pe drumul cel bun. Cu răbdare și multa muncă facem pași mici către perfomanță”, spune antrenorul Vasile Bancea.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii