De vineri până duminică, 11-13 august, ACS Transilvania Bistrița organizează turneul de fotbal pentru copii și juniori ”Cupa Lucian Sănmărtean”, ediția a 4-a.
Va fi un turne din categoria premium, cu echipe de valoare din toată țara, poate cea mai tare ediție de până acum. Se va juca pe stadionul Jean Pădureanu, dar și la Baza Alex, pe 4 categorii de vârstă: U 12, U10, U9 și U 8.
Participă 21 de cluburi din România care aliniază la start 38 de echipe. La categoria 2006 (U12) favorite sunt Luceafărul Cluj -campioană națională la 2017, Kinder Târgu Mureș și Transilvania Bistrița – campioane județene. La grupa 2008 se bat 13 echipe iar la 2009 și 2010 câte 10 formații își vor disputa marele trofeu.
Trofeu care va fi înmânat de Lucian Sănmărtean, prezent la Bistrița special pentru acest eveniment. Duminică, de la ora 17.00, va fi personajul principal al festivității de premiere.
Pe parcursul competiției se va organiza o tombolă cu scop caritabil. Biletele vor avea valoarea de 5 lei și toți banii strânși vor fi oferiți unui copil bolnav de leucemie care necesită un transplant de măduvă. Premiile tombolei constau într-un tricou original cu numele lui Lucian Sănmărtean și 4 mingi de fotbal cu autograful fotbalistului.
”Încercăm să organizăm un turneu puternic, cu meciuri tari, între echipe foarte bune pentru aceste categorii de vârstă. Sigur că ne bucurăm de prezența lui Lucian Sănmărtean, care e alături de noi ca întotdeauna, fiindcă nu uită niciodată de unde a plecat, adică de la o grupă a lui Constantin Sava, unul dintre antrenorii clubului nostru”, spune Horațiu Pârțiu, organizatorul acestui turneu.
Turneu care are ca sponsor principal societatea Transilvania Broker și ca parteneri Aqua Carpatica și Direcția de Sport BN.
Ultimele comentarii