LPS ar putea purta odată și odată numele Gabrielei Szabo! Dar nu acum, ci mai la vară!

Confuzie jenantă legată de numele Liceului cu Program Sportiv din Bistrița. Acesta ar urma să poarte numele Gabrielei Szabo, însă doar dacă va fi acreditat ca și colegiu, procedură complicată, ce va dura câteva luni. Însă, din ignoranță, sau din lipsă de comunicare, Gabi Szabo a fost chemată să participe astăzi la dezvelirea plăcii care îi va purta numele. Doar că placa nu există așa cum nu există încă nici decizia Ministerului Educației.

Directorul LPS Augustin Pop a făcut în această vară o solicitare către Ministerul Educației pentru transformarea liceului în colegiu. Și s-a gândit să-i dea și un nume, iar cel mai potrivit era cel al Gabrielei Szabo, fostă elevă a liceului. În acest sens, a fost solicitat și un acord de principiu de la Consiliul Local, acord votat în ședința de joia trecută. Însă, acest acord nu grăbește cu nimic procedura Ministerului Educației, singura instituție care va putea schimba numele și forma liceului bistrițean.

”Nu știu nimic despre vreo vizită de-a ministrului Gabriela Szabo în această dimineață. Procedura de transformare a liceului în colegiu nu e așa simplă, necesită timp și îndeplinirea unor condiții din partea noastră. Noi nu am cerut schimbarea numelui liceului, ci transformarea lui în colegiu care să oarte numele Gabrielei Szabo”, ne-a declarat directorul LPS Augustin Pop.

”Din motive obiective, dezvelirea plăcii de la Liceul cu Program Sportiv s-a amânat. Vă invit, în schimb, la o conferință de presă, care va avea loc la sediul PSD și care va fi susținuta de ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo și de președintele PSD Bistrița, Alexandru Bria. Conferinta va începe la ora 12:00”, se specfică într-un mail primit astăzi de dimineață pe adresa redacțiilor bistrițene.

Interesant este de aflat care sunt acele motive obiective pentru care evenimentul s-a amânat și dacă nu cumva ele sunt mai degrabă penibile și caraghioase.

Adrian Linca

 | 442 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *