– ieri, de la ora 17.30, la Cluj, Voința Livezile și Someșul Ulmeni s-au bătut pentru un loc în liga a treia
Voința Livezile, câștigătoarea Ligii a 4-a din județul nostru și Someșul Ulmeni, învingătoarea din județul Maramureș, s-au întâlnit ieri pe terenul CUG Cluj în meciul de baraj pentru accederea în liga a treia. Partida a fost arbitrată de o brigadă din Cluj, condusă de Mihai Prodan, cel care a debutat în Liga 1 în ultima etapă de campionat, la partida Buzău-Gloria 2-1. Cele două echipe par foarte echilibrate ca valoare, așa după cum recunosc și cei doi antrenori, Constantin Sava și Vasile Oană. Tehnicienii s-au studiat reciproc, bistrițeanul fiind prezent la Baia Mare la ultimul meci al someșenilor, câștigat categoric în fața unei formații din Borșa. Oană a văzut și el echipa din Livezile în spectaculosul joc de la Jelna, din finala județeană a Cupei României, meci pierdut de Voința în prelungiri.
Oană, Golgeterul României în 97-98
Vasile Oană a făcut parte din lotul Gloriei în anii 97-2000, fiind unul dintre cei mai buni marcatori pe care i-a avut echipa bistrițeană. În sezonul 97-98, Oană a câștigat titlul de golgeter al României, marcând 22 de goluri, unul mai mult decât Constantin Barbu de la FC Argeș. De fapt acest gol a fost îndelung comentat de presa vremii. A fost înscris într-un joc cu „U” Cluj de pe finalul campionatului, dar unii l-au trecut în dreptul altui jucător de la Gloria. S-a spus atunci că Gloria a vrut să măsluiască titlul de golgeter și de aceea în evidențele oficiale ale ligii Oană figurează pe aceeași poziție cu Barbu, la egalitate de goluri (21).
Suspendat 24 de etape după ce a bătut un arbitru
Vasile Oană si-a condus din tribună echipa, Someșul Ulmeni, pe parcursul a 24 de etape din campionatul trecut și din cel actual. Fostul golgeter al Gloriei a fost suspendat de comisia de disciplină a AJF Maramureș în aprilie 2008, după un meci în care a arătat reale calități de K1 în fața unor arbitri. Totul s-a întâmplat la derby-ul dintre ”surorile„ Someșul Ulmeni și FC II Baia Mare (1-2), în returul campionatului trecut. Scenele de groază s-au petrecut la finalul jocului, când FC II Baia Mare s-a impus cu 2-1, iar Oană și jucătorii săi s-au năpustit asupra brigăzii de arbitri.
Someșul a contestat inițial faptul că i-a fost anulat un gol, pe motiv de ofsaid, la 1-0 pentru băimăreni. Până la urmă, s-a dovedit că arbitrul a procedat corect.
Oană a fost cel care a dat tonul la circ, împingându-l și după aceea lovindu-l cu cotul în plină figură pe asistentul Cristian Lucaci. Jucătorii s-au conformat și ei imediat și l-au imitat.
Jucătorii Răzvan Timb, Răzvan Stenicică, Dacin Dacian și Alexandru Lovasz ”i-au condus„ spre vestiare pe cei trei oficiali, ”servindu-le„ pumni și palme. Mai mult, au pătruns pe suprafața de joc și anumiți spectatori, care au ajuns în zona vestiarelor și au împărțit și ei câteva lovituri.
Ultimele comentarii