Liga a 4-a: Misiune imposibilă! Fără 6 titulari, Livezile bate la Dumitra: 1-0

Nici cei mai optimiști susținători ai oaspeților nu se gândeau la o victorie a celor de la Livezile la Dumitra, mai ales că din echipa trimisă de antrenorul Cristi Spatarean lipseau câteva piese grele.

Până la urmă, chiar dacă cei de la Dumitra au dominat jocul cap-coadă, Livezile a reușit să producă o mică surpriză și să câștige jocul, printr-un gol marcat de Burcus în minutul 25. Gazdele s-au întrecut în ocazii, care mai de care mai mari, în timp ce oaspeții s-au mulțumit să se apere și să își conserve avantajul minim de pe tabelă. Livezile puteau chiar să câștige cu 2-0, dacă șutul lui Felner din finalul jocului nu trecea pe lângă poarta părăsită de portarul gazdelor, Ilieș, urcat în atac în încercarea disperată a celor de la Dumitra de a egala. Dumitra își complică astfel finalul de campionat, fiind mai aproape de retrogradare decât de podium, în timp ce Livezile așteaptă liniștită meciurile pe care le mai are de jucat.

Dumitra: Ilieș, Archiudean, Monorean, Tirnovan, Runcan, Marc, Pavel, Cioancă, Bugnar, Tirnovan S., Trif. Au mai jucat Cazacu, Cristurean.

Livezile: Pop, Burcutean A., Bâzdară, Burcus, Felner, Iurișniți, Razvanta, Muresian, Gordea, Davidoaia, Palalogos. Au mai jucat Șold.

Avertismente: Monorean, Pavel, Cristurean / Burcutean A., Bâzdară, Burcus, Sold.

Au arbitrat: Moldovan – Fechete, Balla. Obs. Stefanuti Claudiu

 

sportulbistritean.ro

 | 385 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *