Voința Cetate a pierdut două puncte astăzi în etapa intermediară, după multe ratări și o gafă a unui asistent. Gazdele nu s-au concentrat destul și nu l-au avut în teren pe antrenorul Ghiță Negrea să-i trezească. Tehnicianul jucător al Voinței s-a accidentat în debutul partidei și a trăit remiza de pe margine.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 25 prin Alexandru Boldiș dar Recean a egalat dintr-un penalty indiscutabil după câteva minute. În partea secundă, măierenii au preluat din nou conducerea prin Covaci, la un ofsaid ce s-a văzut și de pe dealul Jelnii, numai de pe partea asistentului nu. Și jucătorii din Cetate s-au văzut nevoiți să alerge din nou după egalare. Aceasta a venit în minutul 56 când Marica a reluat o minge din careul mic. Au avut apoi mai multe situații de a câștiga însă mingea nu a vrut să intre în poartă.
Cu noroc și cu sprijinul asistentului Reman, Silvicultorul s-a ales cu un punct după această partidă, care trebuia să fie adjudecată de gazde.
Cetate: Simioancă, Mihalte, Marica, Andreieș, Georgiu, Gordea, Recean, Bozbici, Dumitrean, Rus, Negrea. Au mai intrat: Hara, Varvari, Chiruță, Beudean
Maieru: Someșan, Schuller, Alex. Boldiș, L. Boldiș, Barta, Iacob Varvari, Covaci, Ioan Varvari, Buta, Colța, Rebrișorean. A mai intrat Avram.
Au arbitrat: B.Mâti – Breșfelean, Reman
sportulbistritean.ro
| 250 vizualizări
Ultimele comentarii