Liga a 4-a: Arde play-off-ul! Două derby-uri în nord!

Lupta pentru câștigarea Ligii a 4-a bistrițene devine tot mai interesantă! Noul sistem play-off, play-out implementat de AJF B-N pare a fi unul reușit, nu mai puțin de 4 echipe luptând braț la braț pentru câștigarea seriei și accederea la barajul pentru promovarea în liga a III-a.

Etapa cu numărul 3, disputată duminică, a programat două derby-uri în Nord, ocupantele primelor 4 locuri luptându-se între ele.

La Rodna, mare surpriză. Năsăudul reușește să ia cele 3 puncte, devenind una dintre principalele favorite. Rodnenii plecau favoriți în acest play-off, dar începutul nu le-a fost de bun augur. După semi-eșecul de la Livezile, 2-2, iată că vine și o neașteptată înfrângere pe teren propriu, scor final, 2-1 pentru năsăudeni.

Celălalt derby a avut loc la Maieru, unde liderul la zi al campionatului, Silvicultorul, a primit vizita vulpoilor de la Dumitra. Partidă foarte echilibrată cu o prima repriză dominată de oaspeți, care au și deschis scorul prin Deac Abiel. În cea de-a doua repriză, maierenii au dominat finalul de joc și, când puțini mai sperau, Cornel Tot aduce egalarea în minutul 98!!! Cu această remiză, maierenii rămân lideri.

În cea de-a treia partidă disputată la Leșu, Heniu a bifat prima victorie în acest play-off,4-2 cu Voința Livezile. Partida Hebe Sângeorz-Băi-Atletico Monor a fost amânată.

Rezultate play-off:

Rodna-Năsăud: 1-2

Maieru-Dumitra:1-1

Leșu-Livezile: 4-2

Hebe-Monor: amânat

Clasament play-off:

1.Maieru-19p

2.Năsăud-18p

3.Dumitra-18p

4.Rodna-17p

5.Monor-9p

6.Leșu-8p

7.Hebe-5p

8.Livezile-4p Runda cu numarul patru, duminica, 12.05.19, Nasaud-Maieru, Livezile-Hebe, Monor-Lesu, Dumitra-Rodna.

Rezultate play-out:

Rebrisoara-Cetate: 8-1

Salva-Teaca: 3-5

Telciu-Feldru: 2-0

Bogdan Florea

 

 

 | 1.908 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. Cornel Pop, nu „Tot”. Nu-l știi pe Bebe? :)))

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *