Liderul debutează în forță

Voința Livezile a debutat cu o victorie în anul 2009, învingând pe Victoria Uriu. Deși a fost condus încă din primele minute, liderul și-a revenit și a dominat partida de la un capăt la altul, câștigând-o cu scorul de 3-1.

Filmul meciului.

Oaspeții deschid scorul destul de repede, în minutul 11. Brumă prinde un șut din voleu, de la 16 metri și îl învinge pe Voievod (0-1). Gazdele aleargă după egalare, preluând încet controlul meciului și atacând tot mai insistent poarta adversă. Eforturile le sunt răsplătite în minutul 35, când fundașii Uriului se bâlbâie în propriul careu, Tomoioagă profită și egalează (1-1). De altfel, acesta avea să fie și scorul la pauză. În repriza secundă, oaspeții termină benzina și se baricadează în apărare, reușind cu greu să mai iasă din propriul teren. Livezile preia conducerea în minutul 55, când Măjer trimite un șut de la 16 metri, pe jos, și-l învinge pe Coșeriu (2-1). Continuă asediul gazdelor și, șase minute mai târziu, Bugnar are o incursiune pe dreapta, trimite în careul mic, de unde Vlad își introduce mingea în propria poartă. Până la final, Livezile continuă să joace ofensiv, fără a mai marca, însă. Scor final, Voința Livezile ”“ Victoria Uriu 3-1.

Jucătorul meciului.

Florin Măjer este noua achiziție a echipei Voința Livezile. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani, fost jucător la Gloria Bistrița și la Dunărea Galați a demonstrat că este cu câteva clase peste cei din teren. Folosit pe postul de mijlocaș ofensiv, ”Piti”, cum este poreclit de colegi, a făcut diferența în teren. A luat multe mingi pe cont propriu, a driblat câte 2-3 adversari și a găsit multe pase filtrante. A marcat și un gol de toată frumusețea, aducându-și echipa în avantaj. Aproape toate mingile treceau pe la el și se pare că devine play-maker-ul liderului.

Arbitraj.

Sandu Borș s-a descurcat bine, ce-i drept într-un meci care nu a prea ridicat probleme. Nici animozități și intrări dure nu au existat în teren, dovadă fiind faptul că s-a acordat un singur cartonaș galben. Centralul a vorbit foarte mult, explicându-le jucătorilor aproape fiecare decizie pe care a luat-o.

Atmosferă.

Partida s-a disputat pe baza sportivă de la Livezile, pe un teren destul de moale. Vremea însă a ținut cu cei prezenți, partida disputându-se pe un soare de primăvară, în fața a peste 50 de spectatori.

Victoria Uriu: Echipa a jucat cât a putut. A marcat un gol din singura fază periculoasă avută în prima repriză. Apoi, timp de mai bine de 30 de minute, a ținut piept adversarului. În partea a doua jucătorii s-au tăiat și s-au baricadat în propriul teren. Nu au putut rezista iureșului gazdelor și au fost învinși și dominați categoric. Este însă o echipă disciplinată, care își merită locul în prima parte a clasamentului.

Coșeriu – Brumă, Dușa, Breharu (Calincău `60), Neamț, Rus (Ilovan `79), Oroșan, Nagy, Bot, Vlad, Roș (Rodilă `52)

Voința Livezile: Liderul a controlat jocul și a obținut o victorie fără dubii. Cu toate acestea însă, Livezile nu pare a fi la forma maximă, jocul echipei scârțâind uneori. Unii jucători mai au până să ajungă la randamentul maxim arătat în tur. Adevărata valoare a echipei se va vedea abia în meciurile cu adversari redutabili. Oricum, ținând cont de jucătorii pe care îi are în lot Constantin Sava, pare greu de crezut că Voința Livezile mai poate fi ajunsă de vreo echipă.

Voievod – Precup, Georgiță, Tomoioagă, Măjer, Gotea (Cornel Pop `59), Iacob (Sighiartău `34), Sebi Rus, Bugnar (Bucur `57), Olariu (Serețean `46), Grad

Arbitri: Sandu Borș – Radu Caizer, Flaviu Covrig.

Observator: Victor Ciocan

Cartonaș galben: Roș

 | 243 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On