Lechința caută antrenor. Ionele pus pe liber!

Traian Ionele a fost pus pe liber de către conducătorii echipei din Lechința. "A câștigat doar un punct din 12 cu echipele de pe primele două locuri", spune Marcel Tătar, viceprimarul care se ocupă de fotbal. "Am terminat turul pe locul 4, nu-i o poziție rea", spune Ionele, destul de supărat pe cei din Livezile, dar și pe presă, despre care crede că a avut o contribuție importantă la debarcarea lui. 

Cert este că la finalul anului, antrenorul și oficialii Viitorului și-au strâns mâinile și s-au despărțit. Iar acum Lechința caută un tehnician, care să înceapă pregătirile la 1 februarie. "Eu mi l-aș dori pe Lucescu", răspunde ironic Tătar la întrebarea "ce antrenor și-ar dori." Evită să dea un răspuns, dar lasă să se înțeleagă că s-au purtat discuții cu Pârțiu și cu Săsărman. "Răspunsul îl veți avea în câteva zile", spune în cele din urmă Marcel Tătar, convins că echipa lui merită un antrenor mai valoros ca Ionele.

sportulbistritean.ro 

 | 564 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *