Nu l-am prins jucând fotbal pe Ginu Bucur dar, din auzite, mi-l imaginez ca un fel de Roberto Carlos, păstrând proporțiile, evident. De talie mică, cu garda jos, puternic, îndesat, un pitbull în apărare, rapid în atac. Hai să zicem un Latovlevic sau un Morais de azi, deși aș vrea să cred că a fost peste cei doi în perioada lui de glorie, de la CFR Cluj, în prima ligă.

Azi, Ginu Bucur e retras la țară, așa cum și-a dorit în 2010, când s-a pensionat de la centrul de copii și juniori al Gloriei. Are doi băieți care i-au călcat pe urme și cărora le-a transmis dragostea pentru sport. E un bunic liniștit, ce tocmai a împlinit 77 de ani și a fost omenit de conducerea Gloriei de azi, ce i-a trimis o diplomă și un tricou.

S-a născut în 14 iulie 1946, la Moreni. A început fotbalul la vârsta de șapte ani, la echipa de pitici de la Mija. Ajunge apoi la Bistrița, unde evoluează la juniorii Gloriei, unde tatăl său a fost antrenor. A jucat la Minerul Borșa, Petrolul Ploiești, Gloria (în Divizia B și C), CFR Cluj (în Divizia A), Politehnica Galați, ca mijlocaș, vârf, extremă dreapta și stânga. A mai jucat la Minerul Rodna (Divizia C) și la Teh-noterm Bistrița. A fost antrenor la Silvicultorul Maieru, Minerul Rodna, Prundu Bârgăului, VRG Viișoara, Minerul Gura Humorului, antrenor la propria-i școală de fotbal pentru copii și juniori (a înființat-o în 1994), VIITORUL G.B., și la centrul de juniori al Gloriei Bistrița.

Hai să-I urăm ”La mulți ani!”, toate cele bune și să se bucure cât mai mult de sănătate!

Adrian Linca