Sâmbăta Mare a fost una pe care Simion Dumitru, antrenorul celor de la Dumitra, nu o va uita prea repede. Finalul jocului dintre Atletico Monor și ACS Dumitra s-a transformat într-un moment penibil ce nu-și are locul pe un teren de fotbal.
Era minutul 93, când Moldovan de la gazde a fost eliminat pentru un fault dur asupra unui adversar. Nervos pentru că a fost eliminat Moldovan se ia la bătaie cu Codreanu, jucătorul oaspeților și centralul Gotea îl elimină și pe jucătorul de la Dumitra.
Nervozitatea s-a transmis și pe marginea terenului, unde Todoran, jucător al gazdelor, care a fost schimbat și se afla pe banca de rezerve, a plecat la banca oaspeților agresându-l și lovindu-l pe antrenorul oaspeților. În ajutorul lui Todoran a sărit și Dedean, alt jucător al gazdelor, care se afla în joc în acel moment. Dedean i-a aplicat câteva lovituri lui Simion, iar apoi l-a luat în primire și Bruta, portarul gazdelor.
Astfel, un meci de fotbal disputat în Sâmbăta Mare s-a transformat într-o gală de lupte, centralul Gotea fiind nevoit să acorde nu mai puțin de 4 cartonașe roșii.
Simion Dumitru, antrenor Dumitra:” S-au întâmplat lucruri pe care nu credeam că le voi vedea vreodată pe un teren de fotbal, mai cu seamă că suntem în săptămâna Paștelui. Am fost lovit de 3 jucători de la echipa gazdelor în finalul jocului, iar cei trei vor plăti pentru faptele lor”
Sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii