Mix Kombat 4: Cinci victorii din 6 lupte! Bistrițenii au fost jupâni! Sângeorzan a luat centura!

Gala Mix Kombat 4, evenimentul sportiv al sfârșitului de an în Bistrița, a fost pe măsura așteptărilor. Organizată impecabil de Ionel Burduhos și clubul său, gala a adunat aproape 1400 de oameni la Sala Polivalentă, un record al ultimilor ani.

Tribuna a fost plină ochi iar cele 35 de mese rotunde plasate în jurul ringului au fost și ele ocupate aproape total. Spectatorii au savurat 12 lupte spectaculoase, încheiate cu un meci pentru centură și un main event ca o cireașă pe tort.

Cei 6 bistrițeni care au urcat în ring au fost la înălțime, 5 dintre ei reușind să termine învingători.

David Scurtu a deschis seria aplauzelor locale cu o victorie la puncte în fața lui Lucian Fătu din Satu Mare.

Sebastian Lutaniuc, s-a bătut cu un debutant curajos și arțăgos, Ionuț Spătărelu, pe care l-a învins destul de greu, 2-1 fiind decizia arbitrilor.

Daniel Morar a avut cel mai greu meci al serii la categoria 93 de kilograme, cu un viceprimar dintr-o comună vasluiană, Daniel Alexandru, fiind învins la puncte de acesta.

Daniel Bolfă și Bogdan Suru au fost vedetele bistrițene din superfight-uri și cei doi au confirmat așteptările suporterilor. Au câștigat aproape identic, în meciuri grele, echilibrate, de mare luptă cu Andrei Sîrghi și Denis Nicolaevici.

Nici Emilian Sîngeorzan n-a avut un meci ușor cu maghiarul Atilla Koncz, în co-main-eventul pentru centura de la 81 de kilograme. Dar a tras de el și a câștigat în cele din urmă, deși a avut un adversar bine clădit și destul de tehnic.

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, i-a înmânat centura, în aplauzele sălii, care a înțeles contribuția majoră a instituției județene la reușita galei.

Iar ultimul meci a adus și KO-ul mult așteptat, ieșeanul Sebastian Cozmâncă trimițându-l de două ori la podea pe ucraineanul Yuri Gorbenco în prima repriză a main eventului. Poate prea repede după gustul publicului, care s-ar fi dat dus de la gală, deși aceasta a durat peste 4 ore.

A fost cea mai bună dintre toate edițiile de până acum, au concluzionat toți cei prezenți, ca organizare, fight card și nivel competițional. O gală de ținut minte, greu de depășit în anul următor, deși organizatorii au promis că următoarea va fi și mai și.

 

 

 | 2.632 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *