Handbaliștii antrenați dee Silvian Vlad nu s-au calificat la turneul final, terminând turneul semifinal pe locul patru, într-o grupă cu Adjud, Timișoara și Suceava. Antrenorul consideră că a fost un sezon bun, în care și-a atins obiectivul. ”Am fost într-o serie cu Adjud și Timișoara, echipe care au temrinat turneul final pe locurile trei și patru. A fost un sezon bun, chiar foarte bun, în care ne-am îndeplinit obiectivele. Avem și trei jucători cooptați la lotul național de juniori, Rareș Iancu, Tudor Boarescu și Dacian Milășan” a declarat Silvian Vlad.
În continuare, juniorii III de la LPS Bistrița vor face antrenamente în sală până în data de 1 iulie. Apoi, va urma o vacanță până în 20 iulie, când vor relua pregătirile la Bistrița. Vor ave două cantonemante, unul la Geoagiu Băi și unul la Piatra Fântânele..
Ultimele comentarii