Juniorii Gloriei și ai LPS s-au întâlnit duminică la Beclean, într-un meci contând pentru penultima etapă a Campionatului Național de fotbal pentru juniori A și B. Dacă la juniori A, rezultatul a contat doar pentru palmares (2-0), la juniori B scorul era important în lupta pentru calificarea la turneul final. Gloria avea șanse doar în cazul unei victorii asupra LPS și a unei înfrângeri a Universității Cluj la Zalău. Prima parte a fost realiyată, jucătorii lui Horia Pârțiu câștigând cu 2-0 în fața celor antrenați de Leon Buhai. Însă U Cluj a bătut cu 3-0 la Zalău și a spulberat orice șansă a bistrițenilor înaintea ultimei etape de campionat.
Deși se vorbea pe la colțuri că jucătorii de la LPS vor face culoar celor de la Gloria în acest meci, nu a fost deloc așa, cele două echipe luptând pentru fiecare minge. Oaspeții de la Liceul Sportiv s-au văzut conduși din primele minute, după ce Chereja a respins în proprie poartă o minge centrată de pe stânga. În finalul reprizei, Strugar a marcat golul 2, dintr-o fază suspectă de ofsaid.
După pauză, Gloria a dominat și mai mult, dar nu a mai reușit să marcheze nici măcar de la 11 metri, Săplăcan nimerind bara.
Arbitrul Călin Sângeorzan a condus formațiile:
Gloria: Uilean, Bolfă, Peica, Bolbos, Jarda, Strugar, Mici, Andresi, Săplăcan, Brumă, Codreanu. Au mai intrat: Antonescu, Imbuzan, Pătrășcan, Iuga, Luca
LPS: Bodiu, Fizeșan, Platon, Pop S., Neagoș, Pop R., Pop I., Dura, Deac, Ganea, Chereja. Au mai intrat: Szekely, Domide, Barta, Leah
strugar
saplacan o ratat
| 349 vizualizări
Ultimele comentarii