Junioarele lui Crăciun încheie sezonul cu medalia de bronz

Tradiția rezultatelor foarte bune ale handbalului feminin bistrițean continuă. La un an după ce a cucerit titlul național, cu o echipă total schimbată, Iuliu Crăciun obține medalia de bronz. După ce au pierdut cu cele mai bune echipe ale turneului final, Caracal și Baia-Mare, bistrițencele s-au mobilizat exemplar și au reușit două victorii în ultimele meciuri, terminând pe locul al treilea și obținând medalia de bronz. În urma acestui rezultat, LPS Bistrița devine liceul din țară cu cele mai multe medalii obținute, devansând Slatina.

Bistrițencele au început turneul cu o victorie la trei goluri în fața Sighișoarei, scor 40-37. A urmat apoi meciul cu echipa care avea să devină câștigătoarea turneului, CSS Caracal, meci pierdut la limită, în ultimele minute, cu
scorul de 31-34. „Au fost unele decizii ale arbitrilor împotriva noastră, pentru a câștiga Caracal” declară Iuliu Crăciun. Apoi, bistrițencele au fost învinse și de către CSS 2 Baia-Mare. S-au mobilizat însă în meciurile cu LPS Piatra-Neamț și cu Colegiul Tehnic Media București, câștigându-le și obținând medalia de bronz.

„Consider o realizare foarte valoroasă obținerea acestei medalii, având în vedere condițiile în care am obținut-o. Și aici mă refer la compania selectă în compania selectă în care am jucat. De asemenea, să nu uităm că s-a obținut cu o echipă decimată, cei doi interi, care marcau cel puțin 16 goluri pe meci, fiind accidentați. Am învins și am obținut aceste rezultate deosebite după o muncă extraordinară, ne-am bazat pe știința jocului, inteligență, viteză și pragmatism. Tactica aplicată în joc a fost letală pentru echipe. Fetele au fost extraordinare, au dat dovadă că sunt adevărate luptătoare” a declarat Iuliu Crăciun.

Lotul care a participat la turneul final este următorul: Andreea Balog, Ionela Filipaș, Denisa Dorhoi, Irina Boiciug, Elisabeta Cadar, Loredana Timoftei, Alexandra Legean, Oana Raus, Alina Măgurean, Adana Pop, Minodora Sucilă, Diana Chița, Viorica Bonchiș, Lavinia Olari. Anamaria Lorinț face parte din lotul echipei, dar nu a participat la turneul final, fiind accidentată.

 | 273 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On