Turneul semifinal de handbal pentru junioare II a debutat astăzi la Sala Polivalentă cu o victorie categorică a fetelor de la LPS Bistrița, 40-22, în fața echipei LPS Tg. Mureș. Adriana Șerban a fost desemnată cea mai bună jucătoare a echipei noastre și a primit o diplomă din partea organizatorilor. Ea a marcat 8 goluri, la fel ca Alexandra Lup, contribuind decisiv la victoria atât de clară a bistrițencelor, mult mai bune decât adversarele lor.
În această după amiază, la ora 17.00, este programat al doilea meci al echipei antrenate de Horațiu Pașca, în compania echipei din Sibiu. Sâmbătă, la 10.30, vor juca în fața echipei din Drobeta Turnu Severin, iar duminică de la 10.30 cu CSS Caracal.
LPS Bistrița s-a calificat la turneul semifinal în urma locului 1 ocupat în seria J din Campionatul Național. Bistrițencele au jucat 20 de meciuri într-o grupă cu 3 echipe din Baia Mare și una din Zalău și au obținut 16 victorii și un egal. Turneul de la Bistrița este unul din cele 4 care se desfășoară în această fază, urmând ca primele două din fiecare turneu să joace între cele 8 de la turneul final al CN de handbal pentru junioare II.
LPS Bistrița: Covaci, L. Săsărman, Șerban (8 goluri), A. Săsărman (1), Palage (3), Baioș, Filipaș (3), Hangan (4), Vălean (4), Lup (8), Gabor (3), Bontaș (1), Sabău (2), Boian (3)
LPS Tg. Mureș: Almășan, Zaiyzon, Kozma (2), Duca, Fogorosi (1), M. Pop (1), Fodor (4), L. Pop (1), Sgulean (1), A. Bab (3), Pișta (1), T. Bab (6), Trif (2), S. Moldovan.
Adrian Linca
| 464 vizualizări
Ultimele comentarii